Ministrul Daniel David, avertisment clar: „Dacă se reduc bursele şi nu se reduc și subvenţiile alocate partidelor politice, în momentul ăla e o problemă!”
Data publicării:
Loredana Iriciuc
Autorul articolului: Loredana Iriciuc
Categorie: Social
Ministrul Educației Daniel David a lansat astăzi un avertisment pentru decidenți: dacă se taie bursele, să se taie și subvențiile partidelor.

Ministrul Daniel David a subliniat că orice decizie privind reducerea burselor ar trebui însoțită de o reevaluare a altor cheltuieli publice, inclusiv a celor destinate subvenționării partidelor politice.

„Eu cred că ori se reduc la pachet, ori, dacă nu se reduc la pachet, da, atunci avem o problemă dacă subvenţiile partidelor rămân, dar bursele şi alte aspecte care ţin de componentele sociale, că nu vorbesc doar de educaţie, vorbesc şi de sănătate şi de alte aspecte importante, da, în momentul ăla este o problemă”, a avertizat Daniel David, potrivit Agerpres.

VEZI ȘI:

Ministrul Educației Daniel David, un nou anunț despre burse: „Am început să transformăm educaţia într-o formă în care dăm note pentru a obţine burse”

Președintele României Nicușor Dan: „Este anormal să numești «de merit» ceea ce iau 30% dintre elevii din sistem”

Ministrul Daniel David, despre protestele privind bursele: „Dacă aş fi în locul lor, şi eu aş protesta”

„Școală de la 8:00 - 17:00”. Soluția lui Daniel David pentru părinții care nu pot lua copiii de la școală la prânz. Profesorii vor fi plătiți în plus!

10 REFORME pentru școala românească. Ce vrea să schimbe Ministerul Educației până în 2028. „Fișa de reforme”, publicată pe edu.ro / DOCUMENT



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.


Articole similare


Cele mai noi articole

Ce spune știința despre copiii născuți în septembrie

Luna septembrie marchează începutul toamnei, dar și al...


Top citite

Daniel David, mesaj pentru profesori și elevi, înainte de începerea anului școlar: „Ca părinte şi ministru cred că școala este în primul rând a copiilor”

Sporește confuzia înaintea începutului de an școlar. „Mai bine țineți copiii acasă”, mesajul primit de mai mulți părinți. Marius Nistor: „Atragem atenția Guvernului Bolojan că școala nu va începe!”

Un pediatru spune care este lucrul nr. 1 prin care părinții își ajută copiii să devină sănătoși și de succes: „Cel mai ușor moment pentru a pune bazele e în perioada de nou-născut”

Ministrul Educației, în timp ce cadrele didactice protestează: „Este complet nerealist să te aștepți că în această perioadă se vor întâmpla modificări în legea fiscal-bugetară”

pixel