Ministrul Daniel David cheamă elevii, studenții și profesorii la elaborarea metodologiilor: „Nu se distruge educația. Se distrug mecanismele proaste din educație”
Într-un context tensionat, marcat de măsuri economice dificile și nemulțumiri în rândul cadrelor didactice, ministrul Educației, Daniel David, a transmis un mesaj amplu și clar, printr-un live video publicat pe pagina de Facebook a ministerului.
Obiectivul? Lămurirea intențiilor din spatele modificărilor legislative și chemarea întregii comunități educaționale la dialog și implicare.
„Trebuie să înțelegem că așteptăm ca legea să parcurgă ceilalți pași și, odată ce va fi pe deplin adoptată, noi vom începe procesul de implementare a acestor reglementări”, a declarat ministrul. Acesta a subliniat că reglementările vor fi gestionate de secretarii de stat specializați în zona preuniversitară și universitară, în colaborare cu cei dispuși să contribuie la acest efort colectiv.
Ministrul a insistat pe ideea de colaborare și transparență. Schimbarea sistemului nu se va face în spatele ușilor închise, ci cu participarea reală a celor implicați zi de zi în educație.
„O să vă implice pe cei care veți dori să fiți parte a soluției: organizații de elevi, organizații de studenți, de ce nu sindicate, alte organizații ale profesorilor, fiindcă în final trebuie să găsim o formulă cât mai bună pentru educația din țară”.
Este o invitație directă la implicare, dar și o asumare a faptului că, în ciuda crizei actuale, există o oportunitate reală de reformă. Nu se pune problema de distrugere, ci de reconstrucție sănătoasă.
Ministrul nu s-a ferit să abordeze direct criticile primite din sistem:
„Am văzut că unii colegi vorbeau despre faptul că se distruge educația. Nu se distruge educația, se distrug mecanismele proaste din educație. Se distruge ideea de «bursiadă», se flexibilizează ideea că norma este un scop. Norma nu este un scop, este un mijloc. Scopul este o bună educație pentru copii”.
Declarația atinge una dintre cele mai sensibile teme: normele didactice și rigiditatea sistemului. David sugerează că protejarea normelor este importantă, dar nu dacă acestea devin piedici în calea unei educații de calitate.
Ministrul Educației a ținut să reamintească publicului că orice schimbare se va desfășura într-un cadru bine definit:
„Schimbarea va avea loc într-un cadru definit de două principii: principiul raționalității, să nu ne îndepărtăm de standarde care există la nivel european și vă spun că prin toate măsurile propuse nu ne-am îndepărtat. Și un standard al decenței, cât își permite în acest moment țara să ofere, să dea sistemului nostru”.
Într-un context economic tensionat, în care presiunea deficitului bugetar se simte acut, ministrul punctează că reforma nu înseamnă tăieri absurde, ci o reașezare sustenabilă și decentă.
„Este și decent din partea noastră să ne reducem contribuția la deficit, care pune la risc întreaga țară”.
Afirmarea poate părea șocantă, dar Daniel David a spus-o răspicat:
„Educația a avut și are o contribuție majoră la acest deficit care aproape ne blochează țara, care pune la risc salarii, pensii, burse, ajutoare sociale”.
Este o constatare dură, dar sinceră. Ministrul a recunoscut că unele decizii din trecut, „poate bune sub aspectul intenției, dar complet nesustenabile financiar”, au dus la dezechilibre majore.
Pe lângă implicarea colegilor din minister, Daniel David și-a asumat un rol de supraveghere activă a întregului proces:
„Rolul meu este să monitorizez implementarea corectă a acestui proces pe direcțiile pe care le-am afirmat de la început”.
Mai mult decât atât, promisiunea sa este că, odată ce mecanismele vor fi „însănătoșite”, câștigurile financiare vor fi reîntoarse în sistemul educațional:
„Ca impact, rolul meu ca ministru este să am grijă să reîntorc, după ce am însănătoșit sistemul și avem mecanismele sănătoase, să reîntorc câștigurile financiare și am și vorbit cum văd acest lucru”.
Finalul intervenției video a fost un apel adresat tuturor celor care doresc să fie parte din acest proces:
„Vă invit încă o dată să fim împreună parte din acest demers. Înțeleg și supărările multor colegi din sistem, dar vă spun din nou, din păcate, educația a avut și are o contribuție majoră la acest deficit”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.
Prezenţa la proba scrisă a...
Prezenţa la proba scrisă a...
Rafa Guerrero, psihoterapeut și specialist recunoscut...
Un copil de un an a ajuns în...