Vezi versiune Desktop
„Iubește-ți copilul! Nu este nimic mai dăunător pentru el decât să simtă că nu-ți pasă”, avertizează experții în parenting: „Rămân cicatrici pe viața!”
Adolescenți taciturni, adolescenți rebeli, adolescenți posomorâți, adolescenți agresivi, adolescenți cu ”acte în regulă” din toate punctele de vedere, întotdeauna cufundat în rețeaua sa de socializare avansată, evident, mai captivantă decât rețeaua noastră socială reală. Poate, dacă am fi din generația lui, am proceda la fel, să recunoaștem.
Dar cum să comunici cu cei care par că nu sunt de pe acest pământ? Cum să spargi barierele fără ca să ai efectul advers, fără să riști ca acesta să nu se închidă mai mult în universul lui. Adolescența este o fază a vieții în spatele căreia găsim naivitate, fragilitate dar și multă, foarte multă sensibilitate.
Pentru a comunica cu un adolescent trebuie să ne amintim că fiecare comunicare are un scop și o intenție. Prin urmare, reflectarea asupra obiectivului pe care ni ne propunem atunci când comunicăm este primul pas către stabilirea unui contact sănătos.
Țineți cont: mai mereu părintele pleacă de la prejudecata că copilul nu îl va asculta și copilul de la prejudecata că părintele îl va critica pentru ceva.
De câte ori ai început o comunicare cu copilul tău, știind dinainte că nu te va asculta și că asta te duce să menții încă de la început o tensiune comunicativă ridicată. „Dacă nu țip și dacă nu mă enervez, nu mă va asculta!”, vă recunoașteți?
Cu toate acestea, s-ar părea că frica de rezultat ar putea de fapt cauza. Pe partea copiilor, însă, de câte ori se întâmplă ca de teamă să nu fie criticați să închidă urechile din timp, producând același rezultat pe care încercaseră să-l evite.
După ce am stabilit că toate aceste strategii, care tind să evite o problemă, chiar o produc, iată 7 strategii de comunicare pentru a vorbi cu adolescenții.
În primul rând, să clarificăm care este obiectivul nostru de comunicare. Datorită acestui efort ne putem concentra asupra rezultatului așteptat și, de asemenea, să verificăm utilitatea acestuia. Un exemplu: dacă copilul își lasă pantofii în dezordine pe palier și când ajung acasă devii nervos la vederea acelui haos, vei simți impulsul să pedepsești, să critici, să corectezi.
Dacă înainte de a intra în casă și a începe să tuni și să fulgeri ai zice: ” Fără să îți dai seama îți lași mereu pantofii în dezordine și mă pot împiedica de ei! La ce te gândești, ce te preocupă?".
Dacă decidem să creăm un tampon de așteptare în care să reflecteze pentru o clipă asupra obiectivului a ceea ce va spune, atunci sunt sigur că primele beneficii se vor vedea deja. Pe scurt, mai puține izbucniri, mai multă concentrare.
Odată ce obiectivul a fost clarificat, va fi necesar să ne gândim la modul în care va fi plauzibilă atingerea obiectivului. Dacă în exemplul anterior scopul meu a fost „Vreau să-i subliniez asta”, cu siguranță nu va trebui să folosesc un mod hipercritic sau punitiv. Mai degrabă, având nevoie de atenția lui, putem merge la tânăr și-i spunem „Ți-am găsit pantofii în dezordine. Ți i-am curățat și i-am pus în ordine. Poate reușești și tu data viitoare să nu uiți”.
Un adolescent nu este altceva decât un tânăr, nu este o entitate în sine. Ca tânăr, trebuie să fie ghidat, ajutat și poate chiar înțeles. Să nu ne concentrăm pe ceea ce nu face sau nu este, ci mai degrabă pe ceea ce și-ar dori. Dacă, de exemplu, băiatul joacă jocuri video și uită să pună deoparte pantofii lăsați la intrare, evităm frazele de frustrare de genul „Ești mereu blocat pe acele jocuri video!” , acestea nu produc niciodată altceva decât o închidere ulterioară din cauza frustrării.
Să încercăm pur și simplu să-i reamintim că trebuie să facă ceva, înțelegând și că, dacă este dependent de jocuri video în acel moment, acum este prea târziu pentru a lua orice formă de acțiune corectivă – mai degrabă ar fi trebuit să ne gândim la asta dinainte –.
Vom aștepta până se termină timpul acordat pentru jocuri, pentru a-i aminti de sarcinile conviețuirii: a merge să-și aranjeze pantofii.
„Dacă nu faci curat, voi arunca totul pe fereastră: jocuri video, telefon mobil, tabletă. Totul!”. Având în vedere evident - evident pentru noi, darămite pentru băiat - non-fezabilitate a lucrului, să evităm amenințarea cu exagerări care nu se materializează. Ne vom pierde credibilitatea, autoritatea și puterea de comunicare.
La fel evităm reproșurile pentru ceva ce nu s-a făcut, dacă știm în suflet că după 5 minute vom fi acolo să punem în ordine ceea ce s-a reproșat. Și aici vom pierde credibilitatea și nu vom investi în puterea noastră comunicativă.
Și nu uitați, copiii au nevoie de modele. Copiii au nevoie de modele, nu de stăpâni. Copiii trebuie să absoarbă lucrurile bune pe care le avem de oferit și printre aceste lucruri se numără și personalitatea părinților lor. Nu contează că ai dreptate, important este că ești adevărat, sincer, un model pentru el.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.
Temele pentru acasă sunt o...
