Cele mai frecvente comportamente ale părinților care îi fac pe copii să se simtă neiubiți. Ce spun psihologii despre aceste greșeli comune?
Acesta este prevăzut prin noua lege a Educației. Statutul prevede drepturile și interdicțiile, dar și alte obligații decât cele din Codul drepturilor și obligațiilor studentului pe care studenții din învățământul militar trebuie să le îndeplinească.
Ordinul ministrului Apărării Naționale cu privire la aprobarea Statutului studentului militar a fost publicat joi, 8 august, în Monitorul Oficial.
În Statut sunt prevăzute o serie de obligații pe care studenții trebuie să le îndeplinească, pe lângă cele din Codul drepturilor și obligațiilor studentului, potrivit edupedu.
Printre ele se numără obligativitatea de a cunoaște normele de ordine și disciplină militară prevăzute în regulamentele militare.
„Art. 4. — Studenții militari au, pe lângă obligațiile prevăzute în Codul drepturilor și obligațiilor studentului, aprobat prin Ordinul ministrului educației nr. 4.394/2024, și următoarele obligații:
a) studenții menționați la art. 1 lit. a) să încheie contractul de studii universitare întocmit conform modelului prevăzut în anexa nr. 1 la prezentul statut, în termen de cel mult 3 zile lucrătoare de la înmatriculare;
b) studenții menționați la art. 1 lit. b) să încheie contractul de școlarizare pentru pregătirea militară generală și de specialitate în armă/serviciu, întocmit conform modelului prevăzut în anexa nr. 2 la prezentul statut;
c) să încheie contracte privind exercitarea profesiei de cadru militar în activitate, în condițiile prevăzute în Normele privind încheierea contractelor în vederea exercitării profesiei de cadru militar în activitate, aprobate prin Ordinul ministrului apărării naționale nr. M.161/2019, cu modificările și completările ulterioare;
d) să cunoască și să respecte dispozițiile legale în vigoare privind ordinea și disciplina militară, menționate în regulamentele militare;
e) să manifeste, în toate împrejurările, în timpul activităților de educație și instruire, al celor extracurriculare, o comportare demnă și civilizată, să apere onoarea și demnitatea de militar;
f) să folosească eficient, conform destinației, baza materială de învățământ, echipamentele și tehnica militară, precum și celelalte bunuri materiale existente în instituție și să le păstreze în bună stare de funcționare;
g) să restituie cuantumul cheltuielilor de întreținere și de instruire militară efectuate de MApN pe timpul școlarizării, inclusiv cele din perioada studiilor liceale militare, dacă este absolvent al unui colegiu național militar, în cazurile prevăzute în contractul de studii universitare sau de școlarizare pentru pregătirea militară generală și de specialitate în armă/serviciu, după caz, actualizat la data stabilirii acestuia cu indicele prețurilor de consum comunicat de Institutul Național de Statistică;
h) să raporteze, de îndată, ofițerului de serviciu pe unitate, orice eveniment în care au fost implicați;
i) să raporteze orice modificări ale stării de sănătate/ale stării fiziologice, preexistente sau nou-apărute în perioada studiilor, în cel mult 10 zile calendaristice de la survenirea modificării sau de la certificarea modificării de către unitatea medicală/sanitară;
j) să raporteze orice modificare a datelor sale de stare civilă și de contact, în termen de 5 zile lucrătoare de la data survenirii modificării;
k) să respecte normele de apărare împotriva incendiilor, de protecția mediului, de sănătate și securitate în muncă;
l) să restituie materialele împrumutate de la bibliotecă și din alte gestiuni ale instituției de învățământ superior, la termenele stabilite și în bună stare;
m) să respecte reglementările privind protecția informațiilor clasificate”.
În ceea ce privește drepturile studenților din învățământul superior militar, aceștia „beneficiază de drepturile prevăzute în Codul drepturilor și obligațiilor studentului, aprobat prin Ordinul ministrului educației nr. 4.394/2024, mai puțin cele prevăzute la art. 12 alin. (2) lit. c) și f), precum și la art. 14 alin. (1) lit. c) din codul anterior menționat, precum și de drepturile menționate în ordinele, regulamentele și instrucțiunile proprii, specifice Ministerului Apărării Naționale”, se arată în art. 3 al documentului oficial.
Publicitate
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.