O țară interzice TikTok pentru un an! Ce a determinat Guvernul să ia această măsură
O țară a decis să suspende...
Într-o lume a sărăciei, el a simțit adânc frigul, foamea și absența caldă a mamei sale. Cu toate acestea, în mijlocul întunericului, acest băiețel nu a renunțat la școală, un loc care i-a oferit o rază de lumină în existența sa zbuciumată.
Chiar și în nopțile lungi și reci în care stomacul său chiorăia de foame, iar lumina era un lux pe care nu și-l permitea, el nu a renunțat la școală. Cu temele făcute și lecțiile învățate, micul luptător își ascundea suferința în spatele unui zâmbet timid.
Timp de doi ani, micul luptător a fost lăsat în voia sorții, supraviețuind doar cu ajutorul conservelor și învelit în pături pentru a se feri de frigul apartamentului abandonat de propria mamă.
Într-o clădire mică, albă, cu două etaje și ferestre care priveau către un cimitir, micuțul și-a trăit viața timp de doi ani, izolat și abandonat. Locuitorii imobilului „La Foucaudie” din Nersac, la vest de Angoulême, Franța, au observat din când în când fața lui la fereastră, oferindu-i sporadic mâncare și tragând un semnal de alarmă atunci când au realizat că era singur.
Mama, acuzată de neglijarea minorului, a primit o sentință de 18 luni de închisoare, dintre care 12 cu suspendare. Ea va purta o brățară electronică timp de șase luni, iar sentința include și o obligație de îngrijire.
La audiere, femeia de 36 de ani a relatat că, din când în când, își vizita fiul pe scuter pentru a-i aduce ceva de mâncare. În ciuda acestor declarații, în timpul cercetărilor și în fața instanței penale Angoulême, mama a încercat inițial să nege faptele, dar martori precum vecinii și constatările jandarmilor, care au descoperit un frigider gol și un apartament lipsit de haine pentru adulți, au contrazis-o. Cu toate că a afirmat că nu este o „mamă-cloșcă”, a recunoscut că el este încă fiul ei.
Micul băiat a fost nevoit să se hrănească adesea cu biscuiți, conserve sau roșii furate de pe un balcon vecin. O vecină a povestit că a creat o mică grădină, iar copilul venea discret să ia roșii pentru a-și potoli foamea.
În ciuda condițiilor groaznice din apartamentul neîncălzit și fără curent electric, băiatul, învelit în pături, a mers zilnic la școală, unde a obținut rezultate bune. Profesorii nu au observat nimic neobișnuit, iar primarul orașului Nersac, Barbara Couturier, a confirmat că el era mereu zâmbitor, un elev exemplar, curat și politicos.
Chiar dacă unii colegi începuseră să bănuiască ceva, băiatul și-a recăpătat echilibrul după ce a fost plasat la o familie timp de un an. Acum, el evită întâlnirile cu mama sa, care l-a vizitat doar de două ori în anul precedent. O vecină a relatat că ea și o prietenă i-au oferit sprijin, dar mama lui a transmis că nu era treaba lor deloc.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.
O țară a decis să suspende...
Postul Crăciunului este o...
Teodora Voinescu, o profesoară...
O bunică a luat dintr-o școală...
Preot profesor univ. dr. Radu...
Magia Crăciunului este deja...
Raluca-Emima Vasilciuc și...
Nu există nicio modalitate mai...