Preşedintele ASF, sfaturi pentru elevi: ”Visaţi, dar stabiliţi-vă obiective. Asta vă ajută să fiţi disciplinaţi atât în viaţa de zi cu zi”
Data actualizării:
Data publicării:
Educaţia financiară este un capitol la care, din păcate, România nu stă foarte bine şi este nevoie de performanţă în această zonă pentru a recupera decalajele faţă de alte ţări, a declarat, joi, preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), Alexandru Petrescu, în cadrul unui eveniment desfăşurat la Colegiul Naţional "Sfântul Sava" din Capitală.

"Dacă vorbim despre prosperitate nu putem să facem abstracţie de zona financiară, iar orice construcţie a acestui capitol începe de la bază, adică de la educaţia financiară. Astăzi, 11 aprilie, celebrăm Ziua Educaţiei Financiare, motiv pentru care mă şi aflu aici. (...) Educaţia financiară este un capitol la care, din păcate, România nu stă foarte bine, potrivit AGERPRES.

Trebuie să spunem asta, pentru că doar aşa ne vom face bine. De aceea, avem nevoie acută de performanţă în această zonă pentru a recupera decalajele pe care le avem faţă de alte ţări", a afirmat Petrescu.

El a subliniat că aceste aspecte sunt importante pentru un elev de liceu, care mâine va deveni tânărul student, iar poimâine angajatul sau antreprenorul pe care toată lumea îl doreşte de succes şi responsabil din punct de vedere financiar.

Potrivit şefului ASF, atât adulţii, cât şi tinerii trebuie să se educe financiar în permanenţă.

"Gestionarea bugetului personal sau al familiei, cunoaşterea produselor, dar şi a mecanismelor pieţelor financiare, stabilirea unei strategii de investiţii sau de economisire reprezintă capitole importante în viaţa fiecăruia dintre noi, pe care trebuie să le aprofundăm, dacă vrem să vorbim despre prosperitate şi bunăstare. O carieră de succes la care sunt convins că visaţi trebuie să fie educată şi din punct de vedere financiar. (...) Visaţi, dar stabiliţi-vă obiective. Obiective zilnice, obiective săptămânale, anuale, obiective de viaţă, obiective de familie. Este foarte important să aveţi mereu un ţel. Asta vă ajuta să fiţi disciplinaţi atât în viaţa de zi cu zi, cât şi din punct de vedere financiar. Disciplina şi consecvenţa înseamnă totul! Şi încă ceva: nu vă temeţi de eşec. Faceţi ce vă pasionează, asumaţi-vă riscuri, profesional vorbind, şi foarte important: nu vă fie frică să gândiţi altfel", a transmis Alexandru Petrescu.

El a evidenţiat că Autoritatea de Supraveghere Financiară este alături de elevi în acest demers de educaţie financiară. "Avem programe, avem lectori bine pregătiţi, vom veni la voi. Aveţi nevoie de noi, nu ezitaţi să ne scrieţi, să ne contactaţi. Edutime.ro este site-ul nostru de educaţie financiară. Suntem pe Facebook, pe Instagram, pe TikTok. Suntem aici pentru voi", a completat preşedintele ASF. 



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.



Autorul articolului: Elena Didila
Categorie: Social

Articole similare


Cele mai noi articole

Top citite
O nuvelă scrisă de Fiodor Dostoievski în 1848 a devenit virală pe rețelele sociale și se vinde rapid în librării / FOTO: freepik.com@jannoon028

O nuvelă scrisă de Fiodor Dostoievski în 1848 a devenit virală pe rețelele sociale și se vinde rapid în librării

Sindromul Savant. Medic psihiatru: „Există trei teorii principale care încearcă să explice originile acestei afecțiuni” / FOTO: freepik.com @Creative Design 788

Sindromul Savant. Medic psihiatru: „Există trei teorii principale care încearcă să explice originile acestei afecțiuni”

Afirmații pozitive pentru părinți pentru îmbunătățirea stării psihice / FOTO: freepik.com@freepik

Afirmații pozitive pentru părinți pentru îmbunătățirea stării psihice

Șapte întrebări simple, dar puternice, pe care le poți adresa copiilor tăi pentru a-i ajuta să-și dezvolte încrederea și stima de sine / FOTO: freepik.com @smokewree928

Șapte întrebări simple, dar puternice, pe care le poți adresa copiilor tăi pentru a-i ajuta să-și dezvolte încrederea și stima de sine

pixel