Programul „Masa caldă”, în 450 de școli din România: Guvernul a dat undă verde
Data publicării:
Guvernul a dat undă verde continuării programului „Masa caldă” în 450 de școli din România. Prichindeii vor avea parte de o masă delicioasă în regim catering sau vor primi un pachet cu alimente.

Această inițiativă vine în sprijinul familiilor și școlilor, asigurându-se că cei mici au acces la nutriție corespunzătoare. Conform informațiilor oficiale, bugetul alocat acestui program în 2023 este de 195 milioane de lei.

Guvernul spune că programul va fi diversificat pentru elevi, pentru a se potrivi fiecărei unități școlare:

Masă caldă, preparată local: Pentru școlile care dispun de o cantină proprie cu avize de funcționare, elevii vor avea parte de mâncare gătită în locația școlii.

Masă caldă în regim catering: Unitățile fără cantină vor beneficia de mese calde furnizate în regim catering.

Pachet alimentar: Pentru școlile unde nu există posibilitatea pregătirii mesei calde, se vor oferi pachete cu alimente. Acestea vor fi păstrate în spații special amenajate, gata pentru a fi servite.

Totodată, este important de menționat că produsele oferite elevilor și modul de servire a meselor vor fi în concordanță cu recomandările Institutului Național de Sănătate Publică. Astfel, se asigură că hrana oferită în școli este sănătoasă și sigură pentru copii.

Modul în care se va implementa programul „Masa caldă”

Modul în care se va implementa acest program are la bază un proces bine stabilit. Decizia privind tipul de suport alimentar oferit va fi luată de ordonatorul principal de credite al unității administrative-teritoriale (UAT), în urma propunerii directorului școlii și cu aprobarea Consiliului de Administrație al unității de învățământ. Această flexibilitate permite adaptarea suportului alimentar la specificul fiecărei școli, astfel încât nevoile elevilor să fie pe deplin satisfăcute.

În plus, selecția unităților de învățământ care vor fi incluse în acest program-pilot se va face în complementaritate cu cele care deja beneficiază de suport alimentar prin Programul Național pentru Reducerea Abandonului Școlar (PNRAS). Astfel, se asigură o acoperire cât mai amplă și eficientă pentru elevi.

Un alt aspect important este gestionarea financiară a programului. Plata produselor și a serviciilor va fi efectuată de autoritățile locale, la solicitarea furnizorilor, pe baza documentelor de recepție calitativă și cantitativă, toate aprobate de unitatea de învățământ. Finanțarea acestui program se va asigura din bugetul de stat, cu sume defalcate din TVA, puse la dispoziția unităților administrative-teritoriale, conform Ordonanței de Urgență nr. 77/2023.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.



Autorul articolului: Loredana Iriciuc
Categorie: Social
Tagurile articolului: elevi  guvern  masa calda  scoala 

Articole similare


Cele mai noi articole

Top citite
Afirmații pozitive pentru părinți pentru îmbunătățirea stării psihice / FOTO: freepik.com@freepik

Afirmații pozitive pentru părinți pentru îmbunătățirea stării psihice

10 tehnici de parenting tradițional pe care generația modernă ar trebui să le redescopere: Lecții valoroase din trecut pentru părinți de astăzi / FOTO: freepik.com @EyeEm

10 tehnici de parenting tradițional pe care generația modernă ar trebui să le redescopere: Lecții valoroase din trecut pentru părinți de astăzi

STUDIU Aceasta este vârsta la care copiii încetează să mai creadă în Moș Crăciun / FOTO: freepik.com@ gpointstudio

STUDIU: Aceasta este vârsta la care copiii încetează să mai creadă în Moș Crăciun

Când încep bebelușii să recunoască fețele și să-și amintească lucruri / FOTO: freepik.com@ bearfotos

Când încep bebelușii să recunoască fețele și să-și amintească lucruri?

pixel