S-au afișat rezultatele la Definitivat
Data publicării:
Rezultatele obținute de cadrele didactice care au susținut proba scrisă din cadrul examenului național pentru definitivare în învățământ – sesiunea 2024 (înainte de înregistrarea contestațiilor) au fost publicate astăzi, 30 iulie 2024.

Notele dascălilor pot fi consultate pe pagina web dedicată: http://definitivat.edu.ro/.

Pentru a putea participa la proba scrisă, candidații trebuie să îndeplinească simultan următoarele condiții: efectuarea unui stagiu de predare în specialitate de cel puțin un an; să dețină pentru anul școlar în curs calificativul „Bine” sau „Foarte bine”; minimum 8 media aritmetică a notelor obținute la cele două inspecții la clasă și la evaluarea portofoliului profesional, dar note nu mai mici de 7 la fiecare din probele respective.

Depunerea contestațiilor

Contestațiile se depun la centrele de examen, conform calendarului aprobat, în zilele de 30 iulie (până la ora 20:00) și 31 iulie (până la ora 12:00). Acestea pot fi trimise și pe mail la adresele comunicate de fiecare centru de examen în parte.

În contestație, candidatul precizează următoarele informații: numele, inițiala tatălui și prenumele; codul numeric personal; denumirea centrului de examen și județul unde a susținut examenul; disciplina la care a susținut examenul; nota contestată. Potrivit informațiilor de la inspectoratele școlare, contestația este însoțită de o copie după cartea de identitate/pașaport. Rezultatele finale vor fi afișate la centrele de examen și pe site-ul anterior menționat în data de 6 august.

Ce este definitivarea în învățământul preuniversitar?

Concursul de definitivat reprezintă un examen de intrare și avansare în cariera didactică. Examenul poate fi susținut de cadrele didactice care au cel puțin un an vechime în învățământ și este obligatoriu pentru obținerea gradelor didactice. Procedura de acordare a definitivării și a titlului de profesor cu drept de practică în învățământul preuniversitar reprezintă recunoașterea competențelor necesare pentru exercitarea profesiei didactice.

Examenul naţional de definitivare în învăţământ cuprinde:

etapa I, eliminatorie – realizată de către inspectoratele şcolare în perioada stagiului practic cu durata de un an şcolar şi constând în evaluarea activităţii profesionale la nivelul unităţii de învăţământ, evaluarea portofoliului profesional personal şi în susţinerea a cel puţin două inspecţii la clasă;etapa a II-a, finală – realizată la finalizarea stagiului practic cu durata de un an şcolar şi constând într-o examinare scrisă, pe baza unei tematici şi a unei bibliografii aprobate de Ministerul Educaţiei, pentru fiecare specialitate în parte.

Cadrele didactice care promovează examenul de definitivat dobândesc titlul de profesor cu drept de practică în învăţământul preuniversitar.

Cadrelor didactice angajate cu contract de muncă pe o perioadă determinată, care au promovat examenul de definitivare în învăţământ, li se poate asigura continuitatea pe postul didactic/catedra ocupat(ă), prin hotărârea consiliului de administraţie din unitatea de învăţământ respectivă, în condiţiile legii.

Persoanele care nu promovează examenul de definitivare în învăţământ, în condiţiile prezentului articol, pot fi angajate în sistemul naţional de învăţământ preuniversitar numai pe perioadă determinată, cu statut de profesor debutant.

După Definitivat urmează gradele didactice

Media minimă de promovare a examenului este 8 (opt). Cadrele didactice care promovează examenul dobândesc dreptul de practică în învăţământul preuniversitar, acesta fiind, de altfel, și obiectivul acestui examen național. Prin accederea la definitivarea în învățământ, cadrul didactic depășește stadiul de debutant și poate intra pe o rută ascendentă de profesionalizare.

Pentru a putea participa la proba scrisă, candidații au avut de îndeplinit simultan următoarele condiții, conform Ministerului Educației:

efectuarea unui stagiu de predare în specialitate de cel puţin un an;să dețină pentru anul şcolar în curs calificativul „Bine” sau „Foarte bine”;minimum 8 media aritmetică a notelor obținute la cele două inspecții la clasă și la evaluarea portofoliului profesional, dar note nu mai mici de 7 la fiecare din probele respective.

Candidaţii pot susţine examenul naţional pentru definitivare în învăţământ fără taxă de cel mult 3 ori.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.



Autorul articolului: Raluca Panțiru
Categorie: Educatie

Articole similare


Cele mai noi articole

Cum să previi astmul la copii

De obicei asociem astmul cu dificultăți de respirație și utilizarea...

Este recomandat să le scoți amigdalele copiilor?

Amigdalele palatine sunt structuri de țesut limfatic...


Top citite
Cele șapte comportamente ale copilului fericit. Specialist: „Aceste atitudini îți arată că micuțul tău crește puternic și plin de bucurie” / FOTO: freepik.com @senivpetro

Cele șapte comportamente ale copilului fericit. Specialist: „Aceste atitudini îți arată că micuțul tău crește puternic și plin de bucurie"

Dacă spui aceste expresii când vorbești cu copilul, va avea o personalitate puternică și autentică / FOTO: freepik.com @prostooleh

Dacă spui aceste expresii când vorbești cu copilul, va avea o personalitate puternică și autentică

Nume pentru copii care înseamnă curaj și putere: Sugestii pentru părinții care doresc să transmită un mesaj de încredere și reziliență / FOTO: freepik.com @senivpetro

Nume pentru copii care înseamnă curaj și putere: Sugestii pentru părinții care doresc să transmită un mesaj de încredere și reziliență

„Tinerii de 18 ani din ziua de azi, asemănători celor de 12 ani din urmă cu un deceniu”: Au o rezistență emoțională mai scăzută și mai puțină independență / FOTO: freepik.com @wildlight studio

„Tinerii de 18 ani din ziua de azi, asemănători celor de 12 ani din urmă cu un deceniu”: Au o rezistență emoțională mai scăzută și mai puțină independență

pixel