Sufocarea la copii: Ce ar trebui să faci în caz de obstrucție a căilor respiratorii (VIDEO)
Data publicării:
Ce să faci dacă observi că bebelușul are probleme cu respirația sau nu mai respiră? Este de fapt posibil să fie vorba de un caz de sufocare sau mai degrabă de obstrucție a căilor respiratorii. 

Ce să faci dacă observi că nou-născutul se chinuie să respire sau chiar nu mai respiră? De fapt, este posibil să te trezești cu un caz de sufocare a nou-născutului, sau mai degrabă de obstrucție a căilor respiratorii, dacă bebelușul a inhalat un obiect mic sau o bucată de mâncare sau o bomboană. Să vedem ce să facem în aceste cazuri. 

Nou-născut, semne de obstrucție severă a căilor respiratorii

Potrivit La Pediatru, acordarea primului ajutor în cazul obstrucției căilor respiratorii printr-un corp solid constituie una dintre cele mai importante noțiuni pe care părinții ar trebui să le cunoască, iar în continuare va fi prezentată modalitatea corectă prin care puteți salva viața unui copil, precum și cele mai des întâlnite măsuri eronate în acest sens.

Semnele de obstrucție severă a căilor respiratorii la un sugar sub un an sunt: cianoză, contracturi, incapacitatea de a plânge și de a scoate sunete, tuse slabă și ineficientă.

Sufocarea unui copil este cauzată de un obiect mic pe care l-a pus în gură (mâncare, jucărie, monedă etc...). 

Dacă obstrucția căilor respiratorii este severă, pentru a îndepărta obiectul ar trebui să se folosească împingeri/ presiuni asupra umerilor și pieptului.

În cazul bebelușilor sub un an

Poziționați copilul fie pe antebrațul nondominant, fie pe una din coapsele dumneavoastră, cu fața în jos;


• Aveți grijă ca nivelul capului să fie mai jos decât trunchiul;
• Susțineți capul și gâtul cu palma nondominantă;
• Aplicați cinci lovituri între omoplații copilului folosind podul palmei dominante în mod ferm, cu o forță constantă;
• După cele cinci lovituri, întoarceți copilul cu fața în sus, iar susținându-i capul, efectuați cinci compresii toracice în mijlocul pieptului (la jumătatea sternului) folosind două degete;
• Continuați cu cinci lovituri între omoplați, alternând cu cinci compresii toracice până la eliminarea corpului străin sau până la sosirea ambulanței. În cazul copiilor cu vârsta peste un an: Poziționați-vă în spatele copilului, în timp ce acesta stă în picioare;
• Aplicați cinci lovituri între omoplați folosind podul palmei dominante în mod ferm, cu o forță constantă;
• Efectuați de cinci ori manevra Heimlich: cu brațele dumneavoastră sub brațele copilului, închideți pumnul mâinii nondominante și poziționați mâna dominantă deasupra pumnului; plasați mâinile în dreptul abdomenului superior al copilului și efectuați o mișcare înapoi și în sus, pentru a ajuta reflexul de tuse;
• Continuați cu cinci lovituri între omoplați, urmate de manevra Heimlich până la eliminarea corpului străin sau până la sosirea ambulanței.

Sufocarea, lucruri pe care nu trebuie să le faceți

Nu încercați să îi scoateți copilului corpul străin din gură, întrucât îl puteți împinge mai adânc în căie respiratorii!
• Nu întoarceți copilul cu susul în jos!
• Nu efectuați manevrele descrise mai sus dacă obstrucția nu este completă; în cazul în care copilul tușește, doar încurajați tusea!
• Dacă identificați semnele obstrucției complete a căilor aeriene, strigați imediat după ajutor!
• Telefonați de urgență la ambulanță!
• Nu efectuați manevra Heimlich copiilor mai mici de un an, întrucât există riscul de producere a fracturilor costale!
• Efectuați manevrele exemplificate atât timp cât copilul este conștient!
• Dacă devine inconștient, începeți de urgență manevrele de resuscitare! Efectuați doar compresii toracice, întrucât insuflațiile (respirațiile gură la gură) nu sunt eficiente (calea aeriană este complet blocată) !
• Dacă ați identificat obiectul cu care s-a produs obstrucția, comunicați acest lucru echipei de specialitate!

Youtube video image



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.



Autorul articolului: Elena Didila
Categorie: Metode si tehnici
Tagurile articolului: copii  manevra heimlich  obstructie severa a cailor respiratorii  sufocare 

Articole similare


Cele mai noi articole

Top citite
O nuvelă scrisă de Fiodor Dostoievski în 1848 a devenit virală pe rețelele sociale și se vinde rapid în librării / FOTO: freepik.com@jannoon028

O nuvelă scrisă de Fiodor Dostoievski în 1848 a devenit virală pe rețelele sociale și se vinde rapid în librării

Sindromul Savant. Medic psihiatru: „Există trei teorii principale care încearcă să explice originile acestei afecțiuni” / FOTO: freepik.com @Creative Design 788

Sindromul Savant. Medic psihiatru: „Există trei teorii principale care încearcă să explice originile acestei afecțiuni”

Afirmații pozitive pentru părinți pentru îmbunătățirea stării psihice / FOTO: freepik.com@freepik

Afirmații pozitive pentru părinți pentru îmbunătățirea stării psihice

Șapte întrebări simple, dar puternice, pe care le poți adresa copiilor tăi pentru a-i ajuta să-și dezvolte încrederea și stima de sine / FOTO: freepik.com @smokewree928

Șapte întrebări simple, dar puternice, pe care le poți adresa copiilor tăi pentru a-i ajuta să-și dezvolte încrederea și stima de sine

pixel