Vezi versiune Desktop
„Coaseți bine, vreau să fie ca înainte!” Cele mai nepotrivite lucruri pe care bărbații le spun în sala de nașteri, dezvăluite de o moașă pe TikTok
„Profesorii și școala trebuie să înțeleagă și să accepte rolul părintelui de contributor la actul de educație. Nu este cineva căruia i se comunică ce a decis școala, nu este cineva căruia i se comunică niște lucruri și trebuie să creeze acele mecanisme prin care să aibă o voce și să poată să influențeze educația propriului copil”, a spus ministrul Daniel David.
Ce spune, de fapt, Daniel David? Că părintele trebuie scos din rolul de spectator. Că nu e invitat doar la serbare sau la semnarea unei absențe. Că e parte activă (dar, atenție, nu conducătoare!) în formarea copilului său.
CITEȘTE ȘI Ministrul Educației Daniel David: „Ne batem joc de jumătate dintre copiii din sistemul educațional”
Mult timp, școala din România a funcționat ca o instituție cu porțile grele. Se intră cu grijă, se vorbește cu respect (uneori cu frică), se ascultă ce spune „doamna” sau „domnul”.
Părinții veneau, semnau, plecau. Poate comentau acasă. Poate trimiteau o prăjitură. Dar rareori întrebau de ce sau cum.
Lucrurile s-au schimbat. Internetul, rețelele sociale, accesul la informație, toate au dat părinților o voce. Uneori e o voce echilibrată. Alteori, e o voce foarte tare, care cere, impune, amenință. Și exact acest balans instabil îl surprinde Daniel David când continuă:
„Părintele, la rândul lui, trebuie să înțeleagă că nu este profesor, nu-i director de școală și nu dă note”.
Cu alte cuvinte, nici prea mult, nici prea puțin. Nici să intervină pentru orice notă „nedreaptă”, nici să dispară complet din peisajul educațional al copilului.
SURSA FOTO: freepik.com @oksix
E important un detaliu: ministrul a precizat că această repoziționare a părintelui e „la nivel de viziune și strategie”. Nu va apărea mâine un ordin care să redeseneze relațiile dintre familie și școală.
Dar ceea ce propune Daniel David e începutul unui alt mod de a gândi educația: unul în care părintele are un loc clar la masa deciziilor, chiar dacă nu are ultimul cuvânt.
Această deschidere către colaborare e importantă. Și nu doar pentru că sună bine într-o conferință. Ci pentru că, în spatele fiecărui copil care învață, există inevitabil o legătură între acasă și clasă. Și dacă acea legătură e ruptă, copilul nu poate să înflorească.
Dacă acasă i se spune una, iar la școală alta, confuzia se instalează. Dacă părintele e exclus, devine suspicios. Dacă profesorul e ignorat, devine reactiv.
E greu. Știm. Sunt profesori care încă trăiesc sub presiunea părinților „importanți”. Sunt părinți care se simt neputincioși în fața unui sistem rigid, care nu le explică nimic.
Dar există și profesori care colaborează real cu familiile. Și părinți care pun umărul, discret, acolo unde e nevoie.
Poate că viziunea ministrului nu va revoluționa sistemul. Dar poate planta o sămânță. Una care spune că educația nu e nici a profesorului, nici a părintelui. E a copilului. Și în jurul lui ar trebui să ne așezăm toți, cu grijă, cu respect, cu roluri clare, dar cu uși deschise.
„O procedură o faci printr-un ordin de ministru”, a mai spus Daniel David. Și are dreptate.
Dar dincolo de ordine și regulamente, sistemul are nevoie de încredere. De timp petrecut ascultând. De profesori care ies din defensivă și părinți care nu confundă școala cu un call center de nemulțumiri.
Nu e ușor. Dar e important. Și poate că între aceste declarații, am asistat la începutul unei conversații mai mari. Una despre cum facem, împreună, o școală care nu doar să predea, ci să înțeleagă. Și care nu doar să informeze părintele, ci să-l implice.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.
