Ce facem cu ”plocoanele” pentru profesori? Se mai dau? Oana Moraru: ”Învățătoarea care face asta este o țoapă”
Data actualizării:
Data publicării:
În cadrul unui episod al Podcastului ZUnivers, Simona Gherghe și expertul în educație Oana Moraru au abordat un subiect care generează discuții aprinse în rândul părinților din România: obiceiul de a oferi cadouri învățătorilor sau profesorilor.

În multe școli din România, oferirea de cadouri către învățători sau profesori a devenit aproape o tradiție nescrisă. De la buchete de flori și cutii de bomboane, până la cadouri mai costisitoare, părinții simt adesea o presiune de a participa la aceste gesturi de „recunoștință”.

Simona Gherghe a deschis discuția cu o întrebare care reflectă o dilemă reală a multor părinți: ”Ce facem cu plocoanele? Mai dăm? Și dacă nu dăm copilul e marginalizat? Că de fapt aici e temerea părinților.” ( Sursa: Podcast ZUnivers)

2. Sursa: Cap... (oana-moraru_61735500.jpg)

Sursa: Captura ecran YouTube/ ZUnivers Podcasts

 

Oana Moraru: ”Depinde foarte mult și de cultura școlii. Deontologic în lume în general s-a ajuns la următoarea înțelegere. Ținând conștientul de faptul că eu natural uneori am porniri sănătoase și normale, fireși către învățătoarea copilului meu să-i duc ceva, o cutie de bomboane, niște flori, niște creoane noi, deci îmi place să fac daruri. Deci asta nu trebuie oprit.

Și ce s-a întâmplat în afară ca să îmi pace asta și asta? Există desemnată ziua profesorului în care părinții strâng pentru doamna învățătoare doi lei, acolo, să ia creoane noi pentru clasă, să-i dea flori, un coș cu mere, nu știu ce foldere, ceva simbolic. Un dar din bani privați către doamna învățătoare și clasă. Asta e foarte sănătos. Deci elemente din astea de consum și din care toată comunitatea de copii beneficiază și confortul ei de a se simți apreciat”, a răspuns Oana Moraru, expert în educație”. 

Simona Gherghe: ”Versus ce se întâmplă la noi: școală importantă, în buricul târgului pentru care se bat părinții ... faci pe dracu' în patru și îți faci viză de flotant acolo, viz-a- vis de școală ca să poți să pătrunzi acolo și vine ziua de naștere a învățătoarei....și învățătoarea, în fine, avea o problemă cu mașina și s-au strâns bani și s-a luat o mașină”.

Oana Moraru: ”Băi, eu acum spun ceva foarte grav. Învățătoarea care face asta e o țoapă. Adică ea e într-un mediu academic, că școala e un mediu academic, e în filmul ăsta academic și ea vine dintr-o zonă -  nici nu vreau să-și jignesc pe cineva, dar aș vrea să și jignesc că poate așa ascultă lumea - ea nu știe că e într-un film în care poartă o mantie intelectuală. Nici nu pot să calific cineva pe cineva care crede și asociază asta cu recunoștința părinților. Nu! Ești sclavul lui, ești plătit de părinți! Cea din mediu academic intelectual,  care, chiar dacă are o stare financiară proastă, se coboară la astfel nivel este o țoapă”.

Soluții pentru o practică sănătoasă în școli

Pentru a combate această problemă, ar fi benefică o schimbare a mentalității la nivelul întregii comunități educaționale. În loc de cadouri costisitoare, părinții pot opta pentru gesturi simbolice și colective, care să beneficieze întreaga clasă.

Simona Gherghe și Oana Moraru au subliniat importanța unui sistem educațional în care cadourile să nu fie o condiție pentru succesul copilului. Recunoștința și respectul ar trebui exprimate prin gesturi simbolice și nu prin cadouri de valoare mare, care pot altera relația de încredere dintre părinte și profesor.

În concluzie, este necesar un echilibru între dorința părinților de a arăta recunoștință și respectul pentru integritatea sistemului educațional. Cadourile simbolice, oferite la ocazii speciale și în mod colectiv, pot fi o modalitate prin care părinții își arată aprecierea fără a compromite etica profesională a profesorilor.

Schimbarea acestei mentalități poate duce la un mediu școlar mai sănătos, în care copiii nu se simt marginalizați și în care profesorii nu sunt puși în situația de a accepta daruri care depășesc limitele decenței.

Publicitate



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.



Autorul articolului: Elena Didila
Categorie: Recomandari si sfaturi

Articole similare


Cele mai noi articole

Top citite
Nume rare inspirate de iarnă, alegeri îndrăznețe: Prenume cu personalitate, perfect potrivite pentru micuții născuți în acest sezon / FOTO: freepik.com @EyeEm

Nume rare inspirate de iarnă, alegeri îndrăznețe: Prenume cu personalitate, perfect potrivite pentru micuții născuți în acest sezon

Cele trei lucruri pe care copiii bine educați le au în casă, conform experților: „Așa își permit să se dezvolte armonios” / FOTO: freepik.com @volodymyr-t

Cele trei lucruri pe care copiii bine educați le au în casă, conform experților: „Așa își permit să se dezvolte armonios”

10 tehnici de parenting tradițional pe care generația modernă ar trebui să le redescopere: Lecții valoroase din trecut pentru părinți de astăzi / FOTO: freepik.com @EyeEm

10 tehnici de parenting tradițional pe care generația modernă ar trebui să le redescopere: Lecții valoroase din trecut pentru părinți de astăzi

Fraze toxice pe care un părinte nu ar trebui să le spună copilului său conform experților / FOTO: freepik.com @freepik

Fraze toxice pe care un părinte nu ar trebui să le spună copilului său, conform experților

pixel