Vezi versiune Desktop
„Nici talentați, nici genii”: Doi psihologi specializați în abilități înalte demontează mitul
Atunci când cei mici se simt atacați, răniți sau dezamăgiți, pot dezvolta resentimente. E adevărat că într-un fel le poate oferi o formă de protecție, dar în timp, dacă nu lucrăm la gestionarea lor, aceste resentimente pot prinde rădăcini și pot deveni o problemă mai serioasă pentru ei. E important să fim alături de copii și să-i învățăm modalități sănătoase de a gestiona și depăși aceste emoții negative.
SURSA FOTO: freepik.com @volodymyr-t
Resentimentul, o emoție puternică de ostilitate sau nemulțumire față de cineva sau ceva, este un aspect al vieții cu care majoritatea oamenilor, indiferent de vârstă, se confruntă la un moment dat. Este important să înțelegem că furia și resentimentul nu sunt sinonime, chiar dacă ambele pot apărea în urma unei experiențe negative.
Furia apare atunci când ne simțim răniți, jigniți sau când limitele noastre nu sunt respectate. Aceasta este o reacție adaptativă, oferindu-ne timpul necesar pentru a implementa mecanisme de protecție sau a remedia durerea resimțită.
În schimb, resentimentele sunt mai profunde și persistente, generând suferință și ancorându-ne într-o poziție pasivă. Această emoție intensă nu permite închiderea unor capitole din viața noastră, împiedicându-ne să mergem înainte. Cu atât mai important este să lucrăm cu copiii pentru a evita ca resentimentele să afecteze negativ bunăstarea lor.
Resentimentul, un sentiment paralizant, reprezintă un obstacol în calea închiderii unor capitole din viața noastră și, implicit, în calea progresului. Acest aspect devine deosebit de relevant în relația cu copiii, unde intervenția și înțelegerea devin instrumente esențiale pentru asigurarea stării lor de bine.
SURSA FOTO: freepik.com @kuprevich
Atunci când vine vorba despre lucrul cu resentimentele la copii, începem de la premisa că este posibil să transformăm aceste emoții intense fără a uita complet trecutul. Nu este vorba de a șterge amintirile, ci de a găsi un echilibru, de a face pace cu experiențele trecute și de a le integra în mod sănătos pentru a progresa. În această călătorie, iertarea poate juca un rol semnificativ.
Chiar dacă poate fi dificil să acceptăm resentimentele copiilor noștri, este imperativ să validăm sincer modul în care se simt, fără a subestima intensitatea sentimentelor lor. Cu toate acestea, este important să fim atenți, deoarece validarea nu înseamnă automat și perpetuarea resentimentelor. Putem explora aceste emoții într-un mod constructiv, reflectând asupra lor și evaluând dacă merită să continuăm să hrănim acele resentimente.
Un exemplu de validare ar putea fi: „înțeleg că te simți așa, iar acum poate vom găsi modalități să discutăm despre asta pentru a te ajuta să te simți mai bine, deoarece resentimentele pot aduce suferință”. A valida emoția este un pas important, dar, în același timp, încurajăm o abordare introspectivă pentru a gestiona și depăși aceste resentimente într-un mod sănătos.
O abordare esențială constă în a empatiza cu persoana care ne-a afectat. Împreună cu copilul, putem analiza întâmplarea și să-l întrebăm: „de ce crezi că [această persoană] a acționat astfel?” Încercăm să descoperim împreună cu el interpretări alternative ale comportamentului, depășind explicațiile simple, precum „pentru că este rău” sau „pentru că a acționat cu rea-credință”.
Essența este ca micuțul să se plaseze în pantofii celuilalt pentru a înțelege motivațiile din spatele acțiunilor și pentru a realiza că nu este întotdeauna ceva personal. Acest exercițiu îi poate ajuta să relativizeze situația, să dezvolte compasiune și să înțeleagă că, uneori, oamenii pot greși.
Trebuie să fim atenți, totuși; înțelegerea nu implică neapărat uitarea răului primit. Scopul este să diminuăm intensitatea resentimentelor, conștientizând că și noi comitem greșeli și că empatizarea poate fi un instrument puternic pentru a gestiona astfel de situații.
În procesul de reflecție, putem adresa întrebări precum: „de cât timp simți acest resentiment?”, „observi vreun beneficiu în a-ți păstra aceste sentimente sau te fac să te simți mai rău?” sau „cum te-ai simțit de când porți aceste resentimente față de acea persoană?”.
Central în această explorare este realizarea că resentimentul poate acționa ca o legătură invizibilă care ne ține ancorați la trecut și împiedică eliberarea interioară. Este ca un fir subțire, dar puternic, care ne leagă de persoana respectivă și de durerea asociată, împiedicându-ne să evoluăm.
În același timp, putem să identificăm beneficiile potențiale ale iertării, discuției cu acea persoană sau renunțării la trecut. Îl putem îndruma pe cel în cauză să se gândească la întrebări precum: „cum ai simți dacă ai ierta?” sau „imaginează-ți că, treptat, renunți la resentimente. Cum ai percepe schimbările în viața ta?”. Această analiză poate contribui la conștientizarea potențialelor transformări pozitive.
Compasiunea, acea emoție delicată generată de tristețea de a vedea pe cineva suferind, este o sursă puternică de motivație care ne îndeamnă să alinăm durerea celorlalți, să găsim soluții la suferință sau să o prevenim.
Este mai mult decât o emoție; este o valoare esențială ce ne conectează cu suferința altora, alimentată de empatie și transmisă cu înțelepciune copiilor noștri. Compasiunea îi călăuzește spre depășirea urii și resentimentelor, oferindu-le posibilitatea de a deveni indivizi mai empatici și mai buni.
Cum să cultivăm compasiunea în rândul copiilor? Putem împărtăși cu ei momente de reflecție asupra semnificației distracției pentru ceilalți, să discutăm despre modurile în care putem aduce bucurie celor din jur și să le explicăm importanța de a fi plini de compasiune. Încurajându-i să-și amintească situațiile în care au fost beneficiari ai compasiunii altora, putem întreba: „cum te-ai simțit în acele momente?” și să îi ghidăm către înțelegerea impactului pozitiv al acestei virtuți în viața lor.
Împreună cu cei mici, ne străduim să dezvoltăm flexibilitatea mentală. Un mod de a realiza acest lucru este să stabilim împreună situații în care să lăsăm în urmă resentimentele.
Putem să propunem astfel de situații împreună cu ei. De exemplu, să considerăm că putem renunța la resentimente dacă este prima dată când acea persoană ne-a dezamăgit sau dacă aceasta ne cere iertare sincer sau simte cu adevărat regretul, dacă a fost un accident sau o neînțelegere sau dacă a trecut o perioadă semnificativă de la eveniment etc.
Aceste exemple sunt doar puncte de plecare, pentru că fiecare copil are propriile sale „reguli” în această privință. În esență, ne concentrăm pe dezvoltarea flexibilității mentale, renunțând la abordarea rigidă de tip „totul sau nimic” (cum ar fi „dacă m-ai rănit, am resentimente”). Încurajăm găsirea de alternative și adaptarea la contexte variate pentru a promova o gândire mai flexibilă.
Publicitate
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.
