Vezi versiune Desktop
Prof. Mariana Badea, despre schimbările din sistemul de învățământ: „Nu se mai numesc opere literare, se numesc texte, ca la manele” / VIDEO
Expertul în parenting dr. Vanessa Lapointe arată că în momentul în care cerem copiilor mici, în vârstă de 4-5 ani, să împartă, întâlnim unele reacții și gânduri. Primul sentiment este dorința puternică de a se juca cu jucăria respectivă. Ei simt că le-ar plăcea să se bucure de acea jucărie în mod egoist. Al doilea sentiment este legat de grija față de ceilalți: „oh, dacă îi iau jucăria prietenului meu, el va fi foarte trist”. Astfel, pentru a cere unui copil să împartă, „trebuie să-l vedem capabil să aibă aceste două gânduri simultan și să acționeze independent. Până când lobul frontal al creierului nu se dezvoltă complet, acest lucru nu este posibil. Primele semne ale acestei dezvoltări vor fi observate de obicei în jurul vârstei de șapte ani”, spune expertul în parenting.
Deci, ce se întâmplă și care gând primează în mintea lor? „Gândul care este predominant este cel al bunăstării personale: `voi lua jucăria`, în absența unui adult care să intervină și să impună o distribuție corectă. Nu înseamnă că micuțul este rău sau că intenționează să facă rău altcuiva. Pur și simplu înseamnă că creierul lor încă nu a ajuns la un nivel de maturitate care să le permită să ia în considerare în mod automat nevoile și dorințele altor persoane, deoarece au doar patru sau cinci ani”, adaugă Vanessa Lapointe.
Într-un laborator de cercetare, s-a desfășurat un experiment cu un copil în vârstă de trei ani. Ca parte a testului, i s-a cerut copilului să împartă autocolantele colorate cu o păpușă, însă nu a făcut acest lucru în mod corect. Pentru cercetător, comportamentul copilului era complet anticipat și adecvat în ceea ce privește dezvoltarea lui. Cu toate acestea, pentru părintele care observa, această situație era jenantă.
Ulterior, părintele a informat cercetătorul cu privire la faptul că este posibil să fie subestimat nivelul de generozitate al copilului său. „El împarte tot timpul acasă!”, afirmă părintele.
Această experiență este extrem de obișnuită pentru cercetătorii în domeniul psihologiei dezvoltării. Deci, cine are dreptate în aceste situații controversate? Părintele care și-a dedicat nenumărate ore petrecute alături de copilul său mic și, în mod sigur, înțelege funcționarea minții lor mai bine decât oricare alt adult, sau cercetătorul care tocmai a condus un protocol de studiu standardizat, menit să descopere o înțelegere imparțială a acestor minți tinere?
Răspunsul este că amândoi au dreptate, iar motivul pentru aceasta nu este atât de evident pe cât ne-am putea imagina.
SURSA FOTO: freepik.com
În urmă cu câțiva ani, cercetătorii Craig Smith, Peter Blake și Paul Harris au adus în atenție un paradox în raționamentul copiilor mici referitor la corectitudine - deși copiii preșcolari știu adesea că ar trebui să-și împartă resursele în mod egal, în practică, nu reușesc să facă acest lucru. La început, această tendință poate părea irațională: dacă știu că ar trebui să împart cu prietenii mei, de ce nu o fac? „Se poate ca acești copii să fie ipocriți morali, care știu ce trebuie să facă, dar când vine momentul, nu acționează în consecință”, spun cercetătorii.
Cu toate acestea, deși această explicație nu este complet greșită, cercetătorii consideră că se atribuie prea multe motive machiavelice copiilor mici. Descoperirile recente arată că unul dintre motivele pentru care copiii mici nu reușesc să împartă în conformitate cu ceea ce știu că ar trebui să facă este că le lipsește pur și simplu setul de instrumente cognitive necesare pentru a face acest lucru. În special, dezvoltarea incompletă a abilităților de numărare la copii joacă un rol în capacitatea lor de a distribui resursele în mod echitabil. Cu alte cuvinte, nu înseamnă că nu vor să împartă. Pur și simplu, încă nu înțeleg cum să o facă în mod corect și echitabil.
În perioada preșcolară, copiii parcurg mai multe etape importante care pot influența comportamentul lor de a împărți. În primul rând, ei învață să spună corect numerele în ordine („unu”, „doi”, „trei”...). Apoi, încep să asocieze semnificații numerelor pe care le spun - atunci când un copil de trei ani primește cererea de a aduce două mere, învață să ofere exact două mere și nu mai multe. În cele din urmă, ei trec de la înțelegerea simplă a numerelor specifice, cum ar fi „unu”, „doi” și „trei”, la înțelegerea unor principii de bază ale numărării. La acest nivel de dezvoltare, un copil poate utiliza abilitățile de numărare pentru a determina cantitatea atunci când i se prezintă un grup de zece obiecte, de exemplu.
Aceste abilități nu sunt doar fundamentale pentru învățarea ulterioară a matematicii, ci sunt, de asemenea, esențiale pentru înțelegerea conceptului de a împărți, conform cercetărilor citate.
În cadrul primului studiu, s-au desfășurat două sarcini simple de împărțire pentru un grup de preșcolari. Li s-a oferit un set de autocolante atrăgătoare și li s-a prezentat o păpușă tristă care își dorea și ea autocolantele. Astfel, copiii s-au confruntat cu o dilemă: să păstreze acele autocolante minunate sau să le împartă cu păpușa nefericită?
S-a înregistrat modul în care s-a abordat această situație (câte autocolante au oferit). Ulterior, copiii au fost testați în ceea ce privește abilitățile lor de numărare. Astfel, cercetătorii i-au împărțit în două categorii: cei care au demonstrat o înțelegere temeinică a principiilor de numărare, numiți „cunoscători ai principiilor cardinale”, și cei care, cel mult, aveau o înțelegere limitată a semnificațiilor cuvintelor specifice, precum „unu”, „doi” și „trei”, numiți „cunoscători de subseturi”.
Nu este surprinzător faptul că copiii mai mari (între patru și cinci ani) aveau o probabilitate mai mare de a rezolva dilema într-un mod echitabil: le ofereau păpușii exact jumătate din autocolante. În schimb, copiii mai mici (între doi și trei ani) aveau o probabilitate mai mică de a reuși să împartă în mod egal.
Ce ar putea explica diferența observată între copiii mai mari și cei mai mici? S-ar putea să se creadă că odată cu înaintarea în vârstă, copiii au învățat pur și simplu că ar trebui să împartă autocolantele în jumătate. Cu toate acestea, acest lucru nu părea să fie cazul: copiii, indiferent de vârstă și indiferent de modul în care au acționat în realitate, au declarat că au dat „același” număr de autocolante fiecăruia, sugerând că știau deja, chiar și la o vârstă fragedă, că acesta este un comportament pe care ar trebui să-l adopte.
În schimb, s-a descoperit că abilitățile de numărare ale copiilor explică capacitatea lor de a fi cu adevărat corecți - de a împărți autocolantele în mod egal. Cunoscătorii principiilor cardinale (cei care au o înțelegere temeinică a numerelor) aveau aproximativ de două ori mai multe șanse să împartă în mod echitabil decât cunoscătorii de subseturi (cei care au o înțelegere limitată a numerelor). Cercetătorii spun că, odată ce au luat în considerare abilitățile de numărare ale copiilor, vârsta nu a mai prezis tendința copiilor de a împărți în mod egal. Cu alte cuvinte, un copil de trei ani care știe să numere ar avea mult mai multe șanse să împartă în mod echitabil decât un copil de cinci ani care nu știe să numere corect.
SURSA FOTO: freepik.com
Dar cum putem explica faptul că unii copii nu împart în mod egal? Sunt ei pur și simplu egoiști sau se înșală în ceea ce privește conceptul de corectitudine?
„Dacă copiii ar fi într-adevăr ipocriți morali motivați de egoism, am presupune că ar păstra majoritatea autocolantelor pentru ei. Dar dacă, în schimb, ei nu ar avea pur și simplu capacitatea de a împărți în mod echitabil, atunci ar fi la fel de probabil să fie egoiști ca și generoși: uneori ar putea face greșeala de a da mai mult decât ar fi trebuit și alteori ar putea subestima și să dea mai puțin”, afirmă cercetătorii.
Ei bine, tocmai asta s-a descoperit - aproximativ jumătate dintre copii au manifestat un comportament „egoist” și au păstrat majoritatea autocolantelor pentru ei, în timp ce cealaltă jumătate au fost, de fapt, prea „generoși”, oferind mai mult decât ar fi fost necesar, probabil fără a fi conștienți de acest aspect în niciunul dintre cazuri. „Considerăm că acest lucru indică faptul că mulți copii au încercat într-adevăr să fie corecți, dar nu au reușit să facă acest lucru din cauza abilităților lor subdezvoltate de numărare”, au adăugat cercetătorii.
„Am dorit să investigăm și dacă copiii fără abilități adecvate de numărare pur și simplu nu sunt conștienți că ar trebui să împartă în mod egal. Pentru aceasta, am realizat un studiu ulterior în care am prezentat copiilor cu vârste cuprinse între doi și cinci ani diferite modalități de a împărți bomboane între ei și altcineva: o modalitate era egoistă, iar cealaltă era corectă. Copiii trebuiau doar să arate cum ar trebui să se facă împărțirea. După aceea, le-am măsurat din nou abilitățile de numărare”, spun cercetătorii.
Majoritatea copiilor au ales opțiunea „corectă” sau egală, sugerând că au înțeles că ar trebui să împartă în mod echitabil. „Desigur, am observat o mică îmbunătățire odată cu înaintarea în vârstă: copiii mai mari erau mai susceptibili să pretindă că ar trebui să fie corecți, dar această dezvoltare nu avea legătură cu abilitățile de numărare. Numărarea a ajutat la explicarea comportamentului de împărțire al copiilor, dar nu și a conștiinței lor în ceea ce privește corectitudinea”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.
Indiferent dacă este mic sau...
