Vezi versiune Desktop
Cum încep copiii să înțeleagă gândurile și emoțiile celorlalți: dezvoltarea Teoriei Minții
De multe ori, anxietatea lor „se vede” în comportament, în reacții fizice sau în schimbări bruște de dispoziție. Iar ca părinți, e esențial să fim atenți și conectați la ceea ce nu se spune cu voce tare.
Un copil anxios poate deveni mai tăcut, retras, poate refuza să meargă la școală sau la grădiniță. Poate acuza dureri de burtă sau greață dimineața, fără un motiv medical clar.
SURSA FOTO: Freepik.com@freepik
Poate deveni iritabil, plângăcios sau excesiv de atașat de părinte. Uneori, anxietatea apare ca frică de întuneric, de animale, de oameni sau de separare. Alteori, se ascunde sub forma perfecționismului – acel copil care vrea să facă totul „perfect” și care se sperie de greșeli.
Este important de înțeles că anxietatea nu este o slăbiciune, ci o emoție. Iar copiii anxioși nu sunt „problematici”, ci copii care simt prea mult, prea intens și au nevoie de sprijin ca să-și regăsească echilibrul interior.
Primul pas este să le validăm emoțiile. Să le spunem, cu calm și înțelegere: „Înțeleg că ți-e teamă. Sunt aici cu tine.” Evitarea, minimalizarea („Nu ai de ce să te temi!”) sau ironia pot adânci senzația copilului că nu este înțeles.
SURSA FOTO: Freepik.com@pvproductions
Apoi, e nevoie să-i oferim un spațiu sigur și predictibil. Rutinele clare, tranzițiile explicate din timp, libertatea de a pune întrebări și de a exprima ce simte – toate acestea sunt ancore pentru un copil anxios.
La fel de important este să-l învățăm să respire adânc, să observe cum se simte în corp și să găsească metode de calmare: desen, joc, poveste, mișcare, joacă liberă.
Copiii își reglează emoțiile prin relația cu părintele. Dacă tu ești calm, disponibil și prezent, copilul învață să facă față anxietății. Dacă te enervezi sau te îngrijorezi și tu excesiv, el va absorbi și starea ta. De aceea, și îngrijirea propriei tale stări emoționale este un act de grijă față de copil.
SURSA FOTO: Freepik.com@massonstock
Dacă anxietatea interferează cu viața de zi cu zi – copilul refuză constant școala, are atacuri de panică, sau pare blocat în frici intense – atunci e bine să ceri ajutorul unui psiholog. Intervenția timpurie face o mare diferență, iar terapia poate fi o resursă valoroasă nu doar pentru copil, ci și pentru întreaga familie.
Anxietatea nu dispare peste noapte, dar cu iubire, răbdare și înțelegere, copiii învață să-i facă față. Să-și recunoască fricile, să le exprime și, în timp, să le depășească. Iar părintele rămâne ghidul tăcut care le arată că, orice ar simți, nu sunt singuri.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.
La vârsta de trei ani, copiii experimentează o...
Mulți părinți fac sacrificii...
Un factor esențial în această...
