Vezi versiune Desktop
TOP 5 urgențe pediatrice. Medicii avertizează: „Părinții trebuie să știe asta! Pot deveni periculoase dacă nu acționează corect”
Aceste nevoi sunt legate, în principal, de vulnerabilitatea socio-educațională (36%), dificultăți de învățare (31%), tulburări de atenție (7,8%) și alte probleme, cum ar fi tulburările de limbaj și abilități intelectuale ridicate.
ABC.es relatează povestea a doi copii ai lui Fernando, de 12 și 13 ani, care fac parte din această statistică și știu prea bine cât de greu poate fi.
„Fiica mea s-a străduit mult în școala primară să țină pasul, dar nu a reușit. Fiul meu, cu probleme motorii, nu putea sta atât timp la birou și a fost pedepsit zilnic. A fost certat la școală pentru că nu a învățat și noi l-am certat acasă. A fost o tortură pentru el!
La școală au spus că e vina noastră pentru asta, spunând că nu i-am insuflat disciplină. A fost o perioadă dificilă. După ce am schimbat școala, totul s-a schimbat.
Copiii au început să meargă la școală cu entuziasm, învățând prin metode interactive, nu prin memorare. Acum au încredere în ei și se simt mult mai bine acasă.”
Schimbarea a fost spectaculoasă, iar la școala nouă copiii au găsit un mediu adaptat nevoilor lor, ceea ce le-a adus un echilibru mult dorit.
Patricia Solís, directorul academic al Masterului în Educație Specială de la Universitatea Internațională din La Rioja, afirmă că creșterea numărului de elevi cu nevoi educaționale specifice nu trebuie privită ca o problemă, ci ca o oportunitate de îmbunătățire a echității în educație.
„Cheia constă în formarea profesorilor, colaborarea între familii și școli și implementarea strategiilor pedagogice incluzive. Astfel, toți elevii, indiferent de circumstanțele lor, vor avea acces la o educație de calitate adaptată nevoilor lor.”
Detectarea nevoilor educaționale poate veni atât de la profesori, cât și de la părinți. Profesorii sunt adesea primii care observă dificultăți în clasă, cum ar fi problemele de a ține pasul sau lipsa de motivație.
Părinții, la rândul lor, pot observa semne de frustrare la teme sau schimbări în comportament.
În cazul abilităților înalte, părinții sunt, de obicei, primii care detectează ritmul diferit de dezvoltare al copilului, iar în cazurile de dificultăți de învățare, profesorii sunt cei care percep semnele inițiale.
Solís subliniază importanța rolului specialiștilor, cum ar fi consilierii educaționali și psihologii.
„Diagnosticarea precoce permite adaptarea predării și oferirea de instrumente adecvate pentru fiecare student. Colaborarea între familie și școală este esențială pentru implementarea unor strategii eficiente și personalizate. Angajamentul întregii comunități educaționale și al instituțiilor este vital pentru crearea unui sistem educațional care valorifică diversitatea și asigură șanse egale pentru toți elevii.”
Irene Ranz, președintele Fundației Aprender, subliniază că multe școli folosesc încă modele educaționale din secolul XIX, care nu sunt relevante pentru realitatea actuală, când învățăm fiecare în mod diferit.
„Nu contează cum predă profesorul, ci cum învață elevul. Trebuie să înțelegem că fiecare creier procesează diferit, iar profesorii trebuie să ajusteze metodele de învățare în funcție de aceste diferențe.”
Fără o reacție adecvată, elevii cu nevoi speciale, cum ar fi dislexia sau ADHD, riscă să devină frustrați și să abandoneze școala, iar acest lucru poate duce la pierderea unor talente valoroase.
Fundația Aprender a fost înființată în 2007 pentru a răspunde nevoilor părinților și profesioniștilor care doreau să abordeze dificultățile specifice de învățare.
„Aceste dificultăți nu sunt învățarea în sine, ci un sistem învechit de predare”, spune Ranz.
Scopul este de a scoate în evidență potențialul maxim al elevilor, utilizând instrumentele necesare.
Modelul Helix, dezvoltat de fundație, promovează integrarea completă în clasă, respectând ritmurile individuale ale elevilor și evitând excluderea acestora din cadrul școlii.
„Fiecare copil învață la propriul ritm, dar toți lucrează la același lucru, învățând împreună în clasă”, explică Ranz.
Acest model include strategii precum învățarea cooperativă, șah educațional, neurodezvoltare și autoevaluare, încurajând elevii să învețe prin explorare și experimentare.
Ranz semnalează că multe școli nu știu cum să răspundă eficient și că profesorii au nevoie de formare suplimentară.
Patricia Solís, expert în educație, adaugă că pentru o incluziune eficientă sunt necesare metodologii flexibile adaptate fiecărui elev, deoarece „realitatea educațională nu mai este una omogenă”.
Printre strategiile recomandate se numără:
Învățarea diferențiată: ajustarea materialelor și activităților în funcție de nevoile individuale ale elevilor.
Tehnologia educațională: utilizarea aplicațiilor digitale pentru a sprijini învățarea, în special în cazul dificultăților specifice.
Munca de cooperare: promovarea colaborării între elevi, încurajând învățarea reciprocă.
Întărirea personalizată: sprijin specific în clasă pentru fiecare elev, asigurându-se că toți primesc atenția necesară.
Atenția emoțională: dezvoltarea unui mediu pozitiv care să sprijine stima de sine a elevilor.
Formarea continuă a profesorilor: pregătirea continuă pentru a aborda nevoile diversificate ale elevilor prin cursuri și ateliere.
Abordarea diversității poate părea mai dificilă, dar răspunsul constă în conștientizarea impactului pe care îl avem asupra vieților elevilor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.
