Vezi versiune Desktop
Istoria supradotării: Cum a început totul? Primul test de inteligență pentru copii a fost gândit pentru întârziere mintală, dar a scos la iveală minți excepționale
Astăzi, abilitățile cognitive superioare sunt tot mai ușor de identificat, iar cercetările științifice și opiniile experților subliniază importanța sprijinirii copiilor supradotați încă de la o vârstă fragedă.
Astfel, potențialul lor poate fi valorificat fără ca această particularitate să devină o povară sau un factor de izolare socială.
Concepte importante precum supraexcitabilitatea descrisă de Kazimierz Dabrowski sau modelul celor trei inele propus de Joseph Renzulli în secolul XX continuă să fie repere fundamentale în înțelegerea supradotării.
Totuși, originea tuturor acestor teorii și cercetări poate fi urmărită până în anul 1904, când psihologii francezi Alfred Binet și Théodore Simon au publicat primul studiu științific riguros dedicat evaluării inteligenței la copii: „Metode noi pentru diagnosticarea nivelului intelectual al anomaliilor”.
Așa-numitul test Binet-Simon marchează începutul psihologiei dezvoltării moderne. Deși inițial accentul era pus pe identificarea deficitelor intelectuale, pentru a sprijini copiii cu dificultăți de învățare, această cercetare stă la baza înțelegerii actuale a supradotării, chiar dacă termenul în sine avea să fie definit și explorat abia mai târziu.
În anul 1904, în revista L'année psychologique, Alfred Binet și Théodore Simon au publicat un studiu care avea să marcheze începutul unei revoluții în psihologia copilului.
Obiectivul lor era clar și inovator: să creeze o metodă obiectivă și de încredere pentru a determina dacă un copil – fie băiat, fie fată – se află la nivelul de dezvoltare intelectuală corespunzător vârstei sale sau dacă prezintă abateri semnificative.
Inițial, intenția lor era să identifice copiii cu abilități sub medie, pentru a le putea oferi sprijin adecvat.
Spre deosebire de abordările medicale ale vremii, care puneau accent pe cauze biologice sau ereditare, Binet și Simon au propus o metodă de observare directă, centrată pe copilul real, din prezent.
Nu urmăreau etichete stigmatizante sau explicații patologice. Voiau, pur și simplu, să înțeleagă, să compare și să măsoare nivelul dezvoltării intelectuale în raport cu vârsta cronologică.
Pentru a face acest lucru posibil, au conceput o scală metrică a inteligenței, bazată pe o serie de teste care evaluau funcții precum memoria, înțelegerea verbală, capacitatea de comparație și gândirea logică.
Copiii trebuiau să rezolve sarcini clare, de dificultate progresivă, testate în prealabil pe un eșantion considerat „normal”. Astfel, a devenit posibilă stabilirea unui „nivel mental” comparabil între indivizi.
Inovația majoră introdusă de acest studiu a fost conceptul de „vârstă mentală”. Dacă un copil de 6 ani reușea să rezolve sarcinile pe care, în mod obișnuit, le rezolvau copiii de 8 ani, i se atribuia o vârstă mentală de 8 ani.
Acest concept, deși ulterior înlocuit de alți indicatori, precum coeficientul de inteligență (IQ), a reprezentat un adevărat punct de cotitură în educație și în modul în care este înțeleasă dezvoltarea intelectuală a copilului.
Astăzi, testele de supradotare nu se mai bazează exclusiv pe IQ, dar contribuția lui Binet și Simon rămâne importantă. A fost primul pas spre o înțelegere mai nuanțată a inteligenței și spre crearea unor metode care să sprijine fiecare copil în funcție de nevoile și potențialul său.
În 1904, Alfred Binet și Théodore Simon au lansat un studiu revoluționar care a propus trei direcții posibile pentru evaluarea inteligenței: una medicală, concentrată pe sănătatea fizică; una pedagogică, axată pe învățarea școlară; și una psihologică, pe care cei doi au considerat-o cea mai directă și au dezvoltat-o în detaliu, notează Ser Padres.
Scara propusă de ei a inclus exerciții precum imitarea unor gesturi, compararea dimensiunilor, definirea cuvintelor, memorarea numerelor, recunoașterea imaginilor sau completarea propozițiilor.
Un copil era considerat pregătit pentru „nivelul următor” dacă reușea să rezolve majoritatea sarcinilor corespunzătoare unei anumite vârste. Testele erau structurate pe niveluri, de la 3 la 13 ani.
Deși studiul s-a concentrat pe identificarea copiilor cu „întârziere intelectuală”, un termen depășit astăzi, la fel ca noțiunea de „anormal” din titlul original, în practică, acest instrument a permis și identificarea copiilor cu abilități peste media vârstei lor.
Binet a fost atent să nu transforme inteligența într-o etichetă fixă. Pentru el, inteligența era o funcție care putea fi dezvoltată și antrenată, iar testarea trebuia să servească drept instrument de sprijin, nu de excludere.
Impactul a fost rapid. Începând cu 1905, guvernul francez a început să utilizeze această scală pentru a selecta copiii care aveau nevoie de educație specială.
În Statele Unite, psihologul Lewis Terman de la Universitatea Stanford a adaptat testul în 1916, lansând celebra Scală de Inteligență Stanford-Binet.
Odată cu aceasta a apărut și conceptul de IQ (coeficient de inteligență), care avea să domine evaluarea psihologică școlară de-a lungul secolului XX și chiar și în primele decenii ale secolului XXI.
Pe scurt, studiul lui Binet și Simon are deja o vechime de peste 120 de ani, dar rămâne un reper important în istoria educației și a psihologiei copilului. Chiar dacă metoda este astăzi depășită în multe privințe, moștenirea sa științifică rămâne vie și are un loc de necontestat în manualele de psihologie și în literatura de specialitate despre inteligență.
Deși testul Binet-Simon nu a fost conceput pentru a evalua abilitățile înalte, ci dimpotrivă, influența sa asupra istoriei psihologiei și a modului în care înțelegem și măsurăm inteligența este incontestabilă.
Astăzi, când supradotarea este din ce în ce mai prezentă în dezbaterea educațională și socială, este important să recunoaștem progresul realizat de știință și de cercetările specializate în această formă de neurodivergență, o formă care, din fericire, începe să fie tot mai puțin stigmatizată. Sau, cine știe, poate nu chiar în totalitate?
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.
