Vezi versiune Desktop
Așa reacționează părinții inteligenți emoțional atunci când copilul lor este supărat! Strategii validate științific de la un psiholog
Încrederea vine din interior, dar nu apare din senin.
Stima de sine se formează din mesajele pe care părinții ni le-au transmis pe parcursul copilăriei și care ne-au reamintit să ne iubim, chiar și cu defectele noastre.
Dacă părinții transmit ideea că suntem demni și iubiți necondiționat, acest lucru creează o bază solidă pentru a ne percepe într-o lumină pozitivă pe măsură ce creștem.
SURSA FOTO: freepik.com @alexkich
Viața noastră este imprevizibilă, iar pentru a face față atât dificultăților, cât și momentelor bune, trebuie să ne pregătim.
Renunțarea la ideea de perfecțiune creează spațiu pentru a fi noi înșine, iar acest lucru este esențial pentru a ne vedea ca fiind demni.
Nimeni nu este perfect în tot ce face, iar acest lucru este nu doar în regulă, ci demn de lăudat, notează specialiștii de la Your Tango.
Perfecțiunea este inamicul progresului, iar progresul este ceea ce trebuie să căutăm. Cu cât crezi mai mult în tine, cu atât ești mai capabil să dai ce ai mai bun pentru tine și pentru cei dragi.
A învăța să ai încredere în tine și în abilitățile tale poate dura o viață întreagă, dar este o călătorie valoroasă.
A înfrunta provocările cu încredere poate părea greu, dar cu cât repeți această afirmați, cu atât vei ajunge să crezi că este adevărată.
Convingerile noastre fundamentale pot influența profund viața, determinându-ne să fim fie fericiți, fie blocați în momente de dificultate.
Psihologul Nick Wignall spune că „convingerile de bază sunt reguli sau instrucțiuni de operare pentru viața noastră” și sunt adesea stabilite din copilărie. Una dintre aceste convingeri poate fi ideea că trebuie să te simți bine pentru a face lucruri grele, dar Wignall subliniază că motivația se construiește, nu se dăruiește.
A face lucruri grele duce la un sentiment de împlinire și, în timp, ajută la construirea unei motivații constante.
„Te apreciez” este o altă expresie care arată că părinții tăi au făcut o treabă grozavă crescându-te, dacă o spui des. Este ușor să trecem cu vederea oamenii din viața noastră, chiar și pe cei care contează cel mai mult pentru noi. Dacă părinții tăi te-au învățat să îți exprimi aprecierea, au făcut o treabă bună, pregătindu-te să fii un adult conștient și grijuliu.
La conferința „The Greater Good Science Center” din 2017, expertul în leadership Mike Robbins a subliniat diferența dintre recunoaștere și apreciere.
„Recunoașterea este un feedback pozitiv bazat pe rezultate și performanță. Este despre ceea ce facem”, a explicat el. „Aprecierea, însă, este despre valoarea oamenilor. Este despre cine suntem noi. Aprecierea se referă la oameni, în timp ce recunoașterea se referă la rezultate.”
Robbins a subliniat importanța aprecierii, care provine dintr-o mentalitate de recunoștință. El a descris aprecierea ca fiind „căutarea, găsirea și recunoașterea bunătății. Este o alegere pe care o facem. Alegem să fim recunoscători. Aprecierea înseamnă a exprima acea recunoștință pentru o altă persoană, pentru cine sunt ele, nu pentru ceea ce fac.”
SURSA FOTO: freepik.com @wavebreakmedia_micro
De asemenea, el a făcut referire la un studiu realizat la Haas Business School, care a arătat că oamenii care erau recunoscuți pentru munca lor erau cu 23% mai productivi. În schimb, atunci când oamenii se simt apreciați pentru ceea ce sunt, în special de către superiorii lor, aceștia devin cu 43% mai productivi.
Este important să fim recunoscuți pentru ceea ce facem, dar a fi apreciat pentru ceea ce suntem evidențiază faptul că avem valoare intrinsecă doar pentru faptul că suntem noi înșine, dincolo de ceea ce putem produce.
Conexiunea și intimitatea sunt esențiale pentru orice relație, iar cultivarea acestora este singura modalitate de a trăi o viață împlinită. Cu toate acestea, dragostea între două persoane nu poate exista decât dacă fiecare crede în propria iubire de sine, înainte de orice altceva.
Cercetătoarea și autoarea Brené Brown a dezvăluit că singura credință esențială pentru o viață trăită cu toată inima este demnitatea.
„Cea mai mare provocare pentru mulți dintre noi este să credem că suntem demni acum, în acest moment”, a spus ea. „Demnitatea nu depinde de nimic. Mulți dintre noi am creat, din greșeală sau nu, o listă de condiții de merite: `Voi fi demn dacă toată lumea mă va considera un părinte bun... dacă voi menține căsătoria... dacă voi câștiga mai mulți bani.`”
„Dar ceea ce stă cu adevărat la baza unei vieți trăite cu toată inima este că suntem demni acum. Nu dacă. Nu când.”
„Suntem demni de iubire și de apartenență acum. Chiar în acest moment. Așa cum suntem.”
„Dacă îți dorești să fii mai bun sau să crești, este în regulă. Dar amintește-ți că trebuie să iubești acele părți din tine pe care vrei să le schimbi”, a adăugat ea. „Urârea de sine și rușinea nu sunt motivații. Dragostea de sine și respectul de sine sunt.”
Tindem să uităm că iubirea de sine este baza tuturor celorlalte forme de iubire. Nu putem iubi cu adevărat în prieteniile și relațiile noastre fără a ne iubi mai întâi pe noi înșine. Dacă îți spui că ești demn de iubire, exact așa cum ești acum, părinții tăi au făcut o treabă grozavă crescându-te.
Acceptarea de sine și iubirea de sine sunt esențiale pentru dezvoltarea unui sentiment solid al valorii proprii, dar există o altă componentă la fel de importantă: să te placi pe tine însuți.
Deși diferențele dintre a-ți plăcea și a te iubi pot părea subtile, ele sunt semnificative. A-ți recunoaște demnitatea este un lucru, dar a-ți plăcea cu adevărat cine ești este cu totul altceva. Să te simți cu adevărat confortabil în pielea ta depinde de faptul că îți place cine ești.
Să-ți placi înseamnă să prețuiești momentele petrecute singur, să te bucuri de propria ta companie. Înseamnă să faci lucruri care îți aduc bucurie, doar pentru simpla plăcere de a le face. Îți faci timp activ pentru tine, pentru a te dedica pasiunilor tale, fie că este vorba despre colecționarea de portrete acuarelate ale animalelor tale de companie sau vizionarea documentarelor despre explorarea oceanelor.
Când îți place cu adevărat de tine, spui, în esență: „Sunt suficient acum și am încredere în mine pentru a continua să devin persoana care vreau să fiu.”
Această afirmație reflectă faptul că ești suficient de încrezător în tine pentru a admite că ai greșit. Ea arată că îți asumi responsabilitatea pentru acțiunile tale, pentru că știi că a face o greșeală nu te definește.
Nu este ușor să te detașezi de greșelile tale, dar această separare este esențială pentru a interioriza ideea că greșelile nu te fac o persoană rea. A te încurca într-o situație nu înseamnă că ești un eșec, ci doar că ești uman.
Spunând „îmi pare rău, am înțeles greșit”, îți arăți conștientizarea impactului acțiunilor tale și maturitatea emoțională necesară pentru a-ți asuma responsabilitatea atunci când rănești pe cineva, chiar și fără intenție. Dacă poți să îți ceri scuze pe loc și să corectezi situația, arăți că înțelegi că greșelile fac parte din procesul de învățare, creștere și evoluție.
De-a lungul vieții, întâlnim oameni care au viziuni diferite față de ale noastre. A fi capabil să asculți puncte de vedere diferite și să le validezi, chiar dacă nu ești de acord, este un semn de umilință intelectuală și de respect profund față de ceilalți.
A aprecia perspectivele care nu se aliniază cu ale tale presupune o auto-reflecție sinceră. A te cunoaște cu adevărat înseamnă să poți asculta fără a simți nevoia de a corecta sau de a demonstra că ceilalți greșesc.
A păstra un spațiu pentru cei cu care nu ești de acord arată un interes real de a înțelege de unde provin. Dacă ești capabil să îți exprimi recunoștința pentru că ai ascultat perspective diferite de ale tale, părinții tăi au făcut o treabă grozavă crescându-te.
SURSA FOTO: freepik.com @noxos
A avea încredere în tine înseamnă a crede în abilitățile tale de a stabili și atinge obiective. Înseamnă, de asemenea, să recunoști că există întotdeauna loc de îmbunătățire, ceea ce te motivează să crești și să devii cea mai bună variantă a ta.
Psihoterapeutul Bylander Walia a subliniat „puterea transformatoare a credinței în sine”, definind-o ca fiind „convingerea profundă în abilitățile, potențialul și valoarea noastră intrinsecă”.
„Încrederea în sine este motorul care ne permite să stabilim obiective ambițioase, să asumăm riscuri și să perseverăm în fața adversităților”, a explicat ea. „Este ceea ce ne motivează să ne provocăm și să căutăm continuu auto-îmbunătățirea, eliberându-ne din zona de confort și transformând eșecurile în oportunități de creștere.”
Încrederea în sine nu se formează peste noapte. Este ceva ce construim prin acțiuni deliberate. Walia a oferit strategii pentru cultivarea unei încrederi puternice în sine, printre care stabilirea de obiective realizabile.
„Sparge aspirațiile mari în pași mici și realizabili”, a recomandat ea, subliniind că setarea de obiective realiste deschide drumul succesului pas cu pas. Schimbarea mentalității pentru a vedea provocările ca pe niște trepte spre creștere, nu ca pe obstacole, ajută la învățarea din proces.
„Sărbătorirea micilor reușite și căutarea de feedback constructiv pentru a le îmbunătăți continuă să susțină motivația pe drumul auto-îmbunătățirii.”
„Cultivarea încrederii în sine este un act revoluționar”, a concluzionat Walia. „Ne permite să ne simțim bine cu noi înșine și să modelăm activ viitorul.”
A-ți acorda timp și atenție pentru a-ți exprima aprecierea față de ceilalți arată că ești suficient de conștient emoțional pentru a-ți recunoaște sentimentele și suficient de puternic pentru a fi vulnerabil. Împărtășirea celor mai intime sentimente poate fi înfricoșătoare, chiar și atunci când acestea sunt exprimate cu dragoste.
A spune „apreciez cu adevărat relația noastră” reflectă faptul că părinții tăi te-au învățat să apreciezi ce contează cu adevărat: conexiunile pe care le ai cu alți oameni.
Atunci când îi spui cuiva cât de mult îl prețuiești, îi oferi oportunitatea de a întări intimitatea dintre voi, iar relația voastră devine mai profundă pe măsură ce îți deschizi inima.
Dacă spui des „am nevoie de ajutor”, înseamnă că părinții tăi te-au învățat un lucru important. Cererea de sprijin contravine instinctului nostru de a fi independenți, autosuficienți și neintruzivi. Ideea de a te deschide și de a spune „îmi este greu” poate fi atât de înfricoșătoare, încât mulți aleg să sufere în tăcere, în loc să caute ajutor, de teama vulnerabilității.
În podcastul „Știința fericirii” al Greater Good Science Center, profesorul de psihologie socială Vanessa Bohns a discutat despre teama umană de a cere ajutor. Ea a subliniat că, adesea, oamenii încearcă să facă totul pe cont propriu, chiar și atunci când ar putea să ceară ajutor și să își facă viața mai ușoară.
Bohns a explicat că, de fapt, oamenii sunt mult mai receptivi decât ne așteptăm și că cererea de ajutor nu este atât de dureroasă pe cât ne imaginăm. „Oamenii sunt mai fericiți să ajute decât ne dăm seama”, a spus ea, concluzionând că de multe ori subestimăm cât de mult le place oamenilor să ajute pe alții.
Această afirmație arată că ești capabil să recunoști realizările altora fără a te compara cu ei. Nu îți măsori valoarea în funcție de realizările celor din jurul tău, iar succesul lor nu reprezintă un eșec pentru tine. Știi că succesul tău este separat și că îți urmezi drumul în ritmul tău.
Respingi mentalitatea deficitului și înțelegi că sărbătorirea succeselor altora te ajută să accesezi bucuria și să hrănești relațiile. Aceste lucruri sunt cele care dau sens vieții tale, iar acest lucru reflectă educația pe care ai primit-o din partea părinților tăi.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.
Dacă vorbim despre familii numeroase, cele cu trei sau...
