Premii și emoții pentru elevii din Botoșani la un concurs național. Ema Cojocaru: „Acest premiu este, pentru mine, o motivație de a continua să scriu”
Data publicării:
Raluca Panțiru
Autorul articolului: Raluca Panțiru
Categorie: Educatie
Trei elevi de la Colegiul Național „A.T. Laurian” din Botoșani au fost premiați în cadrul celei de-a 24-a ediții a concursului național de literatură și jurnalism sportiv „Un condei numit fair-play”.

Evenimentul a avut loc vineri, în cadrul unei gale organizate de Comitetul Olimpic și Sportiv Român, desfășurată la Casa Olimpică din București.

Citește și 41% dintre tinerii români ar prefera dictatura. Ce spun specialiștii? Mircea Miclea: „De ce? Că s-au tâmpit toți? Nu!” Daniel David: „Nu știu diferența uriașă între teorie și realitate!”

Laureații au fost răsplătiți pentru talentul lor de a îmbina sportul cu literatura, iar printre aceștia s-au numărat și trei tineri talentați de la Colegiul „A.T. Laurian”.

„Atmosfera era plină de emoție și bucurie”

 

Rareș Lujinsche, unul dintre aceștia, a obținut mențiunea 2 la categoria 11-14 ani.

Cu o experiență memorabilă, Rareș a descris vizita la București și premierea la concurs ca fiind un moment plin de emoție și mândrie, o realizare importantă în drumul său educativ.

Această reușită nu doar că pune în valoare talentele elevilor botoșăneni, dar și promovează importanța combinării educației cu pasiunea pentru sport și literatură, demonstrând că tinerii pot excela în mai multe domenii.

„Vizita mea în București, prilejuită de premierea la concursul „Un condei numit Fair-Play”, unde am obținut Mențiunea a II-a, a fost o experiență extraordinară. (…)

Ceremonia a avut loc într-o clădire mare și elegantă, unde m-am întâlnit cu mulți alți copii premiați. Atmosfera era plină de emoție și bucurie, iar faptul că mi-am auzit numele printre câștigători m-a făcut să mă simt foarte mândru”, a spus Rareș Lujinsche, elev în clasa a VIII-a A, pentru PărințișiPitici.

Articol despre Elisabeta Lipă

Bianca Maria Necolau a obținut premiul II la categoria 15-18 ani, iar tânăra a împărtășit că recunoașterea primită pentru articolul său despre Elisabeta Lipă a fost o sursă importantă de inspirație, motivând-o să continue să promoveze performanța și pasiunea din sport.

„Articolul meu, dedicat Elisabetei Lipă – simbol al orașului meu natal, Botoșani, și una dintre cele mai mari sportive ale României – a fost apreciat pentru modul în care i-a surprins povestea inspirațională și legătura cu valorile olimpismului.

Emoția momentului și recunoașterea muncii mele în acest cadru impresionant m-au motivat să continui să explorez și să promovez performanța și pasiunea din sport”, ne-a Bianca Maria Necolau, elevă în clasa a XII-a.

„Este o onoare”

La rândul său, Ema-Diana Cojocaru a câștigat și ea premiul II la aceeași categorie, 15-18 ani. Ea a declarat că premiul obținut pentru poezia sa dedicată valorilor olimpice este o confirmare a pasiunii sale pentru scris și o sursă de motivație pentru a explora noi teme literare.

„Premiul II, obținut pentru o poezie la categoria 15-18 ani, a fost nu doar o recunoaștere a muncii mele, ci și o confirmare a pasiunii cu care mă dedic scrisului. Am avut onoarea de a fi premiată de Simona Amânar, director A.O.R.

Fiecare vers a fost o punte către lumea sportului, în care fair-play-ul, respectul și noblețea sunt valorile ce inspiră și creează legături durabile între oameni.

Este o onoare să văd cum cuvintele mele au rezonat cu juriul, dar și cu tematica acestui concurs, punând în lumină legătura subtilă dintre literatură și spiritul olimpic.

Acest premiu este, pentru mine, mai mult decât o simplă recunoaștere. Este o motivație de a continua să scriu, să explorez noi teme și să-mi dezvolt creativitatea.

De asemenea, participarea la acest concurs mi-a oferit ocazia de a cunoaște alți tineri talentați, fiecare cu povești interesante”, a dezvăluit Ema-Diana Cojocaru, elevă în clasa a X-a.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.


Articole similare

Peste 100.000 de elevi încep marți Bacalaureatul

Bacalaureatul 2025 începe marți, 10 iunie, pentru peste...

10 cărți pentru copii care ajută la renunțarea la scutec

Tranziția de la scutec la oliță poate fi o provocare,...

Record: Cel mai tânăr candidat la Bacalaureat are doar 8 ani

În timp ce majoritatea copiilor de 8 ani abia învață să...



Cele mai noi articole

Peste 100.000 de elevi încep marți Bacalaureatul

Bacalaureatul 2025 începe marți, 10 iunie, pentru peste...


Top citite

Ministrul Educației Daniel David: „Profesorii trebuie să fie prezenți în școală, nu doar la catedră. Dacă ești plătit pentru 8 ore, stai 8 ore în școală”

Daniel David, reacție după ce a făcut declarația cum că profesorii trebuie să stea 8 ore pe zi la școală: „Mintea profesorilor să fie dedicată școlii și copiilor măcar 8 ore”

Profesorii au luat foc după ce ministrul Daniel David a declarat „dacă ești plătit pentru 8 ore, stai 8 ore în școală”: „Unde să stăm? Pe holuri?”

„Clasele, aproape imposibil de stăpânit!” Ministrul Daniel David: „În zona adolescenței, toți încearcă să fie un pic mai șmecheri. Profesorii nu au curaj să aplice sancțiunile!”

pixel