Vezi versiune Desktop
Expert în creierul copiilor: „Întreabă-ți fiul sau fiica aceste 5 lucruri înainte să fie prea târziu!”
Jonathan era un elev excepțional, trecând cu ușurință prin școala generală. Își îndeplinea sarcinile fără dificultate și obținea constant note maxime. Era surprins că unii dintre colegii săi întâmpinau dificultăți, iar părinții îi spuneau adesea că are un dar special.
Însă, în clasa a șaptea, Jonathan și-a pierdut brusc interesul pentru școală, notează Carol S. Dweck, profesor de psihologie la Universitatea Stanford în rubricile scientificamerican.com. A început să refuze să-și facă temele sau să studieze pentru teste, iar notele sale au început să scadă.
Părinții lui au încercat să-i redea încrederea, asigurându-l că este foarte inteligent. Cu toate acestea, eforturile lor nu l-au motivat. Jonathan (n.r. - un personaj compus din mai mulți copii reali) considera temele școlare plictisitoare și lipsite de sens.
SURSA FOTO: freepik.com @zinkevych
În societatea noastră, talentul este adesea venerat, iar mulți oameni cred că inteligența nativă sau abilitățile excepționale, combinate cu încrederea în sine, reprezintă rețeta succesului.
Însă, peste 35 de ani de cercetare științifică arată că un accent excesiv pe intelect sau talent îi poate face pe oameni vulnerabili la eșec, temători în fața provocărilor și reticenți în a-și corecta deficiențele.
Acest fenomen este vizibil la copii precum Jonathan, care trec prin primii ani de școală cu ideea periculoasă că succesul fără efort îi definește ca fiind inteligenți sau talentați. Ei dezvoltă convingerea că inteligența este o trăsătură înnăscută și fixă, ceea ce îi face să considere că efortul depus pentru a învăța este mai puțin important decât a părea deștepți.
Această mentalitate îi face să vadă provocările, greșelile și chiar necesitatea de a depune efort ca pe amenințări la adresa stimei lor de sine, în loc să le perceapă ca pe oportunități de creștere. Astfel, își pierd încrederea și motivația atunci când învățarea nu mai vine de la sine.
Lăudarea abilităților înnăscute ale copiilor, așa cum au făcut părinții lui Jonathan, întărește această mentalitate rigidă. Aceasta nu afectează doar elevii, ci și tinerii sportivi, angajații și chiar relațiile de cuplu, limitând potențialul de dezvoltare.
Pe de altă parte, studiile arată că încurajarea unei „mentalități de creștere”, care pune accent pe proces – efortul personal și strategiile eficiente – în loc de inteligență sau talent, ajută oamenii să atingă performanțe înalte atât în școală, cât și în viață.
„Am început să studiez bazele motivației umane și modul în care oamenii perseverează după eșecuri în anii 1960, pe când eram student absolvent de psihologie la Universitatea Yale.
Experimentele realizate de psihologii Martin Seligman, Steven Maier și Richard Solomon, toți de la Universitatea din Pennsylvania la acea vreme, au arătat că, după eșecuri repetate, majoritatea animalelor ajung la concluzia că situația este fără speranță și dincolo de controlul lor”, susține experta.
Cercetătorii au descoperit că, după o astfel de experiență, un animal rămâne adesea pasiv chiar și atunci când ar putea schimba situația – un fenomen pe care l-au numit „neputință învățată”.
Oamenii pot învăța și ei să fie neputincioși, dar nu toți reacționează la eșec în acest fel.
„M-am întrebat: de ce unii elevi renunță în fața dificultăților, în timp ce alții, care nu sunt neapărat mai pricepuți, continuă să se străduiască și să învețe? Am descoperit că răspunsul se află în convingerile lor despre cauzele eșecului”, mai subliniază Carol S. Dweck.
În special, „percepția că o performanță slabă se datorează lipsei de abilități scade motivația mai mult decât convingerea că problema a fost lipsa de efort sau utilizarea unor strategii ineficiente”.
„În 1972, am lucrat cu un grup de elevi de școală primară și gimnazială care manifestau un comportament de neajutorare în fața dificultăților școlare.
Le-am explicat că greșelile lor la problemele de matematică erau cauzate de lipsa de efort, nu de lipsa de abilități. Acești copii au învățat să persevereze atunci când întâmpinau dificultăți și au reușit să rezolve mult mai multe probleme chiar și în fața obstacolelor.
În schimb, un alt grup de copii care au fost doar recompensați pentru succesul la probleme mai ușoare nu și-au îmbunătățit capacitatea de a rezolva exerciții mai dificile.
Aceste rezultate au fost un prim indiciu că accentul pus pe efort poate ajuta la depășirea sentimentului de neputință și poate duce la succes”, susține Dweck.
Studiile ulterioare au arătat că elevii cei mai perseverenți nu se concentrează asupra eșecului, ci privesc greșelile ca pe niște probleme care trebuie rezolvate.
„În anii 1970, la Universitatea din Illinois, împreună cu studenta mea Carol Diener, am cerut unui grup de 60 de elevi de clasa a cincea să gândească cu voce tare în timp ce rezolvau probleme dificile de recunoaștere a modelelor.
Unii elevi au reacționat defensiv la greșeli, criticându-și abilitățile prin afirmații precum `Nu am avut niciodată o memorie bună`, iar strategiile lor de rezolvare s-au deteriorat.
Alții, însă, s-au concentrat pe corectarea erorilor și îmbunătățirea propriilor abilități.
Unul dintre ei și-a dat singur un sfat: `Ar trebui să încetinesc și să încerc să-mi dau seama ce am greșit.`
Doi elevi au avut reacții deosebit de inspiratoare. Unul, după mai multe dificultăți, s-a așezat mai bine pe scaun, și-a frecat mâinile, și-a plesnit buzele și a exclamat: `Îmi place o provocare!`
Celălalt, confruntându-se cu probleme complexe, s-a uitat spre experimentator și a spus entuziasmat: `Speram să fie ceva informativ!` Așa cum era de așteptat, elevii cu această atitudine au obținut rezultate mai bune decât colegii lor în cadrul studiului”.
SURSA FOTO: freepik.com @dotshock
Câțiva ani mai târziu, „am dezvoltat o teorie mai amplă despre ceea ce diferențiază cele două tipuri generale de elevi: cei care se simt neputincioși în fața provocărilor și cei orientați spre dezvoltare și progres.
Am realizat că aceste categorii de elevi nu doar că își explică eșecurile în mod diferit, dar au și convingeri distincte despre inteligență”, susține psihologul de la Stanford.
Elevii care se simt neputincioși consideră că inteligența este o trăsătură fixă: ai o anumită cantitate și nu o poți schimba.
„Eu numesc această concepție o mentalitate fixă. Greșelile le zdruncină încrederea în sine, deoarece le atribuie lipsei de abilități, crezând că nu au puterea de a se schimba.
Ei evită provocările, deoarece acestea cresc riscul de a face greșeli și de a părea mai puțin inteligenți. Asemenea lui Jonathan, un elev care gândește astfel va evita efortul, considerând că munca intensă este un semn de slăbiciune intelectuală”.
Pe de altă parte, elevii orientați spre dezvoltare cred că inteligența este flexibilă și poate fi cultivată prin educație, efort susținut, strategii eficiente și sprijin din partea celorlalți. Pentru ei, învățarea este scopul principal.
Dacă ai convingerea că îți poți dezvolta abilitățile intelectuale, vei face tot posibilul să le extinzi. Greșelile nu sunt percepute ca dovezi ale unor limite fixe, ci ca oportunități de îmbunătățire.
Provocările sunt privite ca stimulente, nu ca amenințări, deoarece oferă ocazia de a învăța.
„Am presupus că elevii cu această mentalitate de creștere vor avea mai mult succes în mediul academic și vor progresa mai mult decât colegii lor cu o mentalitate fixă”, mai susține Dweck.
Această ipoteză a fost confirmată într-un studiu publicat la începutul anului 2007.
„Împreună cu psihologii Lisa Blackwell (pe atunci la Universitatea Columbia) și Kali H. Trzesniewski (pe atunci la Universitatea Stanford), am monitorizat timp de doi ani 373 de elevi aflați în tranziția către liceu, o perioadă în care cerințele academice cresc, iar evaluările devin mai stricte.
Am dorit să vedem încotro se vor îndrepta rezultatele lor școlare, în funcție de mentalitatea pe care o aveau despre inteligență.
La începutul clasei a VII-a, le-am evaluat convingerile, rugându-i să fie de acord sau nu cu afirmații precum: `Inteligența ta este o trăsătură fundamentală pe care nu o poți schimba cu adevărat`. Apoi, le-am analizat atitudinea față de învățare și am monitorizat evoluția notelor lor.
Rezultatele au confirmat ațteptările noastre. Elevii cu o mentalitate de creștere considerau că învățarea este mai importantă decât obținerea unor note mari. Ei credeau că efortul susținut duce la îmbunătățirea performanțelor și că până și geniile trebuie să muncească din greu pentru realizările lor. Atunci când primeau o notă mică, acești elevi erau motivați să studieze mai mult sau să adopte strategii diferite pentru a-și îmbunătăți performanțele.
Elevii cu o mentalitate fixă, în schimb, erau preocupați să pară inteligenți, punând mai puțin accent pe învățare. Aveau o atitudine negativă față de efort, considerând că dacă trebuie să muncească mult pentru ceva, înseamnă că nu sunt destul de capabili. Ei credeau că persoanele talentate sau inteligente nu trebuie să depună un efort considerabil pentru a excela. Când obțineau o notă mică, o atribuiau lipsei lor de abilități și reacționau prin reducerea efortului, evitarea materiei respective sau chiar luarea în calcul a trișatului la viitoarele teste”.
La începutul liceului, notele la matematică ale elevilor cu o mentalitate de creștere erau similare cu ale colegilor lor cu o mentalitate fixă.
Inevitabil, pe măsură ce dificultatea cursurilor a crescut, elevii cu o mentalitate de creștere au demonstrat o perseverență mai mare.
Astfel, notele lor la matematică au început să le depășească pe cele ale colegilor cu o mentalitate fixă până la sfârșitul primului semestru, iar această diferență a continuat să crească pe parcursul celor doi ani de monitorizare.
„Această relație între mentalitate și succesul academic a fost confirmată și într-un alt studiu, realizat împreună cu psihologul Heidi Grant Halvorson în 2003, pe 128 de studenți de la Universitatea Columbia, înscriși la un curs exigent de chimie generală.
Deși tuturor le păsa de note, cei care au obținut cele mai bune rezultate au fost cei care au pus accent pe învățarea reală, și nu doar pe demonstrarea inteligenței.
Strategiile eficiente de învățare, efortul susținut și perseverența le-au asigurat succesul”, susține experta.
Credința în inteligența fixă îi face pe oameni mai puțin dispuși să își recunoască greșelile sau să își confrunte și corecteze deficiențele – fie la școală, fie la locul de muncă sau în relațiile personale.
„Într-un studiu publicat în 1999, realizat pe un grup de 168 de studenți din primul an la Universitatea din Hong Kong – unde toate cursurile sunt predate în limba engleză – trei colegi din Hong Kong și cu mine am descoperit că studenții cu o mentalitate de creștere, care obținuseră rezultate slabe la testul de competență în limba engleză, erau mult mai înclinați să urmeze un curs de remediere decât cei cu scoruri mici și o mentalitate fixă.
Studenții care credeau că inteligența este rigidă nu au vrut să își recunoască deficitul și, astfel, au ratat oportunitatea de a-l corecta”, mai spune experta.
O mentalitate fixă poate afecta, de asemenea, comunicarea și progresul la locul de muncă, determinând atât managerii, cât și angajații să ignore sau să respingă criticile și sfaturile constructive.
Cercetările psihologilor Peter Heslin (Universitatea din New South Wales, Australia), Don Vandewalle (Southern Methodist University) și Gary Latham (Universitatea din Toronto) arată că managerii cu o mentalitate fixă sunt mai puțin dispuși să solicite și să accepte feedback de la angajații lor, spre deosebire de cei care au o mentalitate de creștere.
Cel mai probabil, managerii cu o mentalitate de creștere se consideră într-un proces continuu de dezvoltare și înțeleg că feedbackul este esențial pentru îmbunătățire.
În schimb, cei cu o mentalitate fixă percep criticile ca pe o reflecție a competențelor lor, ceea ce îi face mai puțin receptivi.
Mai mult, presupunând că nici ceilalți nu sunt capabili să se schimbe, managerii cu o mentalitate fixă sunt mai puțin dispuși să își sprijine și să își îndrume subordonații.
Cu toate acestea, studiul a arătat că după ce Heslin, Vandewalle și Latham le-au oferit managerilor un curs despre beneficiile mentalității de creștere, aceștia au devenit mai dispuși să își sprijine angajații, oferindu-le îndrumări și sfaturi mai utile.
Mentalitatea joacă un rol esențial și în calitatea relațiilor personale, influențând disponibilitatea – sau reticența – de a înfrunta dificultățile.
„Într-un studiu realizat în 2006 împreună cu psihologul Lara Kammrath (Universitatea Wake Forest), am descoperit că persoanele cu o mentalitate fixă sunt mai puțin predispuse să își confrunte problemele de cuplu și să încerce să le rezolve.
Explicația este simplă: dacă cineva crede că trăsăturile de personalitate sunt fixe și nu se pot schimba, atunci încercarea de a repara o relație pare inutilă.
Pe de altă parte, cei care cred că oamenii se pot dezvolta sunt mai încrezători că discutarea și rezolvarea problemelor pot duce la soluții benefice pentru relație”.
SURSA FOTO: freepik.com @boggy
Cum le transmitem copiilor noștri o mentalitate de creștere?
O metodă eficientă este să le povestim despre realizările care rezultă din muncă susținută, strategii eficiente și sprijinul celorlalți.
De exemplu, atunci când vorbim despre marii matematicieni ca și cum s-ar fi născut genii, copiii adoptă o mentalitate fixă. În schimb, dacă le prezentăm povești despre cum acești matematicieni s-au îndrăgostit de domeniu și și-au dezvoltat abilități impresionante prin exercițiu și perseverență, contribuim la formarea unei mentalități de creștere.
„Studiile noastre au confirmat acest lucru!” afirmă Carol S. Dweck.
Un alt mod prin care transmitem mentalități este prin felul în care oferim laude. Deși mulți părinți cred că trebuie să-și încurajeze copiii spunându-le cât sunt de inteligenți și talentați, „cercetările noastre sugerează că acest tip de laudă poate avea efecte negative”.
„Într-un studiu publicat în 1998, în care au fost implicați câteva sute de elevi de clasa a cincea, psihologul Claudia M. Mueller, în prezent la Stanford, și cu mine le-am oferit copiilor întrebări dintr-un test de inteligență nonverbal.
După primele 10 probleme, la care majoritatea elevilor s-au descurcat bine, i-am felicitat. Unii au fost lăudați pentru inteligența lor:
`Wow... acesta este un scor foarte bun! Trebuie să fii foarte inteligent.`
Alții au fost lăudați pentru efortul lor:
`Wow... acesta este un scor foarte bun! Trebuie să fi muncit foarte mult.`”
Rezultatele au fost surprinzătoare. Elevii lăudați pentru inteligență au fost mai predispuși să adopte o mentalitate fixă, în timp ce cei lăudați pentru efort au dezvoltat o mentalitate de creștere.
De exemplu, copiii felicitați pentru inteligență au preferat să evite sarcini mai dificile, alegând în schimb provocări ușoare. În schimb, majoritatea celor lăudați pentru efort au ales probleme mai dificile, dorind să învețe din ele.
Când tuturor elevilor li s-au dat, ulterior, probleme mai grele, cei lăudați pentru inteligență s-au descurajat rapid și au început să se îndoiască de abilitățile lor. Performanțele lor au scăzut chiar și la un set de probleme mai ușoare pe care l-au primit ulterior.
În schimb, elevii lăudați pentru efort nu și-au pierdut încrederea atunci când au întâlnit întrebări mai dificile, iar rezultatele lor s-au îmbunătățit semnificativ la problemele mai ușoare care au urmat.
Pe lângă laudele pentru efort și strategii, părinții și profesorii pot sprijini dezvoltarea unei mentalități de creștere oferind explicații clare despre creier ca o „mașină de învățare”.
„În acest sens, Blackwell, Trzesniewski și cu mine am conceput un atelier de opt sesiuni pentru 91 de elevi ale căror note la matematică scădeau constant în primul an de liceu.
48 dintre ei au primit doar instruire privind abilitățile de studiu, în timp ce restul au participat la sesiuni combinate, unde au învățat atât tehnici de studiu, cât și principii ale mentalități de creștere, aplicabile activității lor școlare.
În cadrul sesiunilor despre dezvoltarea mentalități de creștere, elevii au citit și au discutat un articol intitulat `Încă-ți poți crește creierul`.
Ei au aflat că, asemenea unui mușchi, creierul devine mai puternic prin utilizare, iar învățarea stimulează formarea și consolidarea conexiunilor neuronale.
Aceste informații i-au ajutat pe mulți să se perceapă drept arhitecții propriei dezvoltări cognitive. Unii dintre cei mai puțin implicați au devenit mai atenți, iar un elev, cunoscut pentru comportamentul său indisciplinat, a ridicat privirea și a întrebat: `Adică vrei să spui că nu trebuie să fiu prost?`”
Pe măsură ce semestrul a avansat, notele la matematică ale elevilor care au primit doar instruire în tehnici de studiu au continuat să scadă.
În schimb, cei care au fost învățați despre mentalitatea de creștere și-au stabilizat performanțele, iar rezultatele lor au început chiar să se amelioreze.
Deși profesorii nu fuseseră informați despre existența celor două tipuri de instruire, 27% dintre ei au remarcat schimbări pozitive semnificative la elevii din grupul cu mentalitate de creștere, comparativ cu doar 9% din grupul de control.
Un profesor a notat: „Atelierul tău a avut deja un impact. L., un elev care nu obișnuia să depună niciun efort și care își preda temele cu întârziere, a stat până târziu ca să termine o temă mai devreme, astfel încât să o pot corecta și să-i ofer ocazia de a o revizui. A obținut un B+ (obișnuia să ia doar C sau mai puțin).”
Rezultate similare au fost obținute de alți cercetători. Psihologii Catherine Good, Joshua Aronson și Michael Inzlicht au demonstrat într-un studiu din 2003 că un atelier axat pe mentalitatea de creștere a dus la creșterea performanțelor la matematică și engleză la elevii de clasa a VII-a.
De asemenea, într-un alt studiu din 2002, s-a constatat că elevii care au beneficiat de acest tip de instruire au învățat să aprecieze mai mult munca lor și și-au îmbunătățit rezultatele.
Potrivit unui sondaj realizat la mijlocul anilor 1990, 85% dintre părinți considerau că lăudarea inteligenței sau a capacității copiilor atunci când obțin rezultate bune este esențială pentru a-i face să se simtă inteligenți.
Însă, „cercetările noastre arată că această abordare îi face pe copii mai fragili și mai defensivi. Același efect îl au și laudele generale care sugerează o trăsătură stabilă, cum ar fi: `Ești un artist bun`.”
Totuși, lauda poate fi extrem de valoroasă dacă este formulată cu atenție. Oferirea de feedback specific asupra procesului folosit de copil pentru a-și atinge obiectivele stimulează motivația și încrederea, concentrând atenția asupra acțiunilor care conduc la succes.
Acest tip de laudă poate evidenția efortul, strategiile aplicate, concentrarea, perseverența în fața dificultăților și dorința de a accepta provocări.
Iată câteva exemple oferite de Carol S. Dweck:
„Ai făcut o treabă excelentă desenând! Îmi place atenția ta la detaliile fețelor oamenilor.”
„Chiar ai studiat serios pentru testul la istorie. Ai citit materialul de mai multe ori, ai făcut un rezumat și te-ai testat singur. A funcționat foarte bine!”
„Îmi place că ai acceptat acest proiect provocator la ora de științe. Va necesita multă muncă – cercetare, proiectare, realizarea componentelor și asamblarea lor. Vei învăța o mulțime de lucruri interesante!”
„Îmi place cum ai încercat mai multe strategii diferite pentru a rezolva problema de matematică, până ai reușit.”
„Tema la limba engleză a fost dificilă, dar ai rămas concentrat până ai terminat. Ai avut răbdare și perseverență. Felicitări!”
Părinții și profesorii pot, de asemenea, să-i învețe pe copii să se bucure de procesul de învățare, exprimând o atitudine pozitivă față de provocări, efort și greșeli.
Iată câteva exemple:
„Este dificil, dar tocmai asta îl face interesant și distractiv!”
„Oh, a fost prea ușor? Atunci hai să găsim ceva mai provocator, din care să poți învăța!”
„Să discutăm despre momentele în care ne-am confruntat cu dificultăți astăzi și ce am învățat din ele. Încep eu!”
„Greșelile sunt fascinante! Uite, asta este o greșeală grozavă. Să vedem ce putem învăța din ea.”
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.
Anxietatea poate afecta pe...
Alegerea unui nume rar și...
