Sindromul Savant. Medic psihiatru: „Există trei teorii principale care încearcă să explice originile acestei afecțiuni”
Răzvan Vasile explică rolul critic al unei structuri cerebrale esențiale – cortexul cingular anterior.
„Există o glandă a creierului uman care se numește cortex cingular anterior. Care, dacă un copil stă mai mult de 2 ore pe zi în fața ecranelor, care înseamnă frame-uri sau scroll up/scroll down, mai mult de 2 ore, glanda aia începe treptat, treptat să se autocanibalizeze, să se autodistrugă. Se face shrinking, din ce în ce mai mică până dispare în câțiva ani”, avertizează expertul.
SURSA FOTO: freepik.com @Davide Zanin
Acest fenomen este atât de îngrijorător încât Răzvan Vasile îl califică drept un „atentat la siguranța națională”. Într-o societate în care tinerii nu mai sunt capabili să se concentreze, să își stabilească obiective sau să dezvolte empatie, riscurile sunt colosale.
Potrivit expertului, efectele pe termen lung ale unei generații crescute cu un simț redus al empatiei și motivației ar putea afecta chiar fundamentele coeziunii sociale și economice.
„Glanda aceea este responsabilă de empatie, motivație și atenție. Deci, de aceea noi avem copii care nu mai sunt atenți, care sunt pierduți, care nu mai au obiective pentru că acest stat în fața ecranului a devenit atentat la siguranța națională”, susține Răzvan Vasile.
SURSA FOTO: freepik.com @EyeEm
Părinții și profesorii observă o scădere a nivelului de atenție și motivație în rândul copiilor. Răzvan Vasile explică faptul că multe dintre problemele de comportament, precum pierderea interesului pentru școală, izolarea socială sau chiar lipsa unor scopuri clare în viață, sunt consecințe directe ale timpului excesiv petrecut în fața ecranelor.
Copiii expuși prelungit la ecrane sunt mai puțin interesați de activități offline și, în lipsa interacțiunilor umane și a stimulării adecvate, riscă să piardă contactul cu lumea reală.
Cu o viziune amplă asupra efectelor tehnologiei asupra copiilor, Răzvan Vasile ne oferă o perspectivă alarmantă, dar necesară, asupra pericolelor pe care timpul excesiv petrecut în fața ecranelor le prezintă pentru generațiile viitoare.
Într-o lume în care tehnologia continuă să evolueze, părinții, profesorii și societatea în ansamblu au o responsabilitate crescândă de a proteja dezvoltarea sănătoasă a copiilor, de a susține o educație echilibrată și de a promova o utilizare conștientă și limitată a dispozitivelor digitale.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.
Pe măsură ce temperaturile...
Magia Crăciunului este deja...
Raluca-Emima Vasilciuc și...
Nu există nicio modalitate mai...
Este unul dintre momentele magice ale părinției pe care le-ai așteptat cu...
O țară a decis să suspende...