Cele 5 tipuri de răni emoționale cu care se confruntă copiii. Psihologi: „Părinții trebuie să le identifice la timp!” FOTO: freepik.com @faizfaizni

Pe parcursul anilor de copilărie, relația profundă pe care o dezvoltă cu părinții este foarte importantă. În timp ce învață și se dezvoltă, cercul relațiilor se lărgește, dar părinții rămân stâlpii principali, cei care au o influență incontestabilă asupra lor. În ciuda eforturilor susținute ale părinților de a oferi dragoste necondiționată și confort material, uneori se întâmplă să rostească cuvinte sau să întreprindă acțiuni care lasă răni adânci în sufletul copiilor.

Cu toate acestea, în timp ce copiii sunt expuși riscului de rănire fizică din cauza fragilității lor, rănile emoționale sunt adesea mai subtile și mai puțin vizibile, făcându-le greu de detectat chiar și pentru cei mai atenți părinți. 

Prin urmare, psihologii atrag atenția că este important să știm totul despre tipurile de răni emoționale cu care se confruntă copiii și că trebuie să le identificăm la timp, astfel încât acestea să nu fie transmise la vârsta adultă.

Citește și Un expert în parenting decodifică modul în care violența domestică afectează copiii: „Nu doar rănile vizibile contează, ci și urmele invizibile”

Respingere

Imaginează-ți o rană care nu sângerează și nici nu se vede, dar simți fiecare tăietură în profunzimea sufletului tău. Este respingerea - un spectru din lumea rănilor emoționale, o realitate adânc înrădăcinată în trăirile noastre interioare. Este ca un ecou al neacceptării și al indezirabilului, o durere care răscolește adânc în interior.

Copiii, cu sufletele lor sensibile, sunt deosebit de vulnerabili în fața acestui sentiment devastator. O cauză frecventă a acestor răni este respingerea din partea familiilor sau a rudelor apropiate, un gest care poate avea repercusiuni de durată. Această trăire îi face să se simtă ca și cum ar fi aruncați într-un colț, fără valoare și nevrednici de dragoste. Efectele pot fi adânc înrădăcinate, făcând ca aceste amintiri dureroase să rămână chiar și în viitorul lor.

Nu este de mirare că atunci când cresc, unii aleg să-și construiască bariere de protecție împotriva acestei dureri persistente. Izolarea devine un refugiu, un scut pentru a evita resimțirea acelei amărăciuni a respingerii. În încercarea de a se proteja, pot ajunge să se înstrăineze de cei din jur și chiar de ei înșiși, în căutarea unui spațiu unde să nu mai simtă durerea acută a neacceptării.

Abandon

În copilăriei se ascunde o rană subtilă, dar adâncă - abandonul. Este o umbră înscrisă în amintirile noastre timpurii, o cicatrice a fricii de a fi singuri. O perioadă importantă pentru apariția acestei răni este între primii 0 și 3 ani ai vieții, un timp în care absența fizică a unuia sau a ambilor părinți sau neglijența pot modela contururile acestei dureri. Astfel, abandonul poate lua naștere în mod accidental sau poate fi rezultatul unor decizii intenționate.

Implicările acestei răni sunt adânci și deseori nevăzute. Cei afectați pot dezvolta o dependență puternică față de alții, căutând în permanență validarea și prezența lor pentru a umple golul lăsat de absența sau neglijența trecutului. În același timp, aceste persoane pot găsi dificil să dezvolte încredere în alții sau în ele însele. Teamă de a fi părăsiți din nou și sentimentul de neputință pot sta la baza acestui comportament.

Vezi și „Părinții mei nu mă iubesc!” 5 circumstanțe care fac un copil să creadă acest lucru. Experți în parenting: „Această percepție poate avea un impact puternic”

Umilire

SURSA FOTO: freepik.com @alisaa

Umilirea este o rană tăcută, dar adâncă, care se hrănește din jena și critica constantă. Părinții, adesea în neștiință, pot să insufle în sufletele copiilor teama nesfârșită de a eșua, etichetându-i în termeni nemiloși, susținând că sunt fie răi, fie lipsiți de valoare. A fi subiectul batjocoririi și a sarcasmului constant pentru fiecare mică acțiune întreprinsă poate răscoli în adâncul ființei, lăsând urme indelibile în stima de sine și încrederea în sine.

Aceste răni invizibile pot fi la fel de profunde și dureroase ca orice rană vizibilă. Fiecare privire disprețuitoare, fiecare cuvânt răutăcios construiește o barieră în jurul inimii copilului, semănând îndoială și incertitudine în mintea lui în formare. Impactul poate fi devastator, răscolind încet și sigur încrederea pe care o au în propria lor valoare și capacitate.

Trădare

Este rănirea provocată de promisiuni nesocotite, o deziluzie care își găsește adăpost în sufletele în creștere. Atunci când părinții nu își onorează angajamentele, semănând semințele incertitudinii și nesiguranței, trădarea își face simțită prezența în inimile vulnerabile ale copiilor.

Copiii afectați de această rană cresc cu umbra unei încrederi frânte. Încrederea pe care ar fi trebuit să o aibă în părinții lor este subminată treptat de dezamăgirea cauzată de promisiunile neîndeplinite. În această atmosferă de incertitudine, sentimente precum furia, dezamăgirea și tristețea pot răscoli sufletele lor. De-a lungul timpului, această experiență poate duce la o dificultate în a avea încredere în oameni și la o prejudecată față de angajamentele și promisiunile altora.

Pe măsură ce cresc, acești copii pot dezvolta mecanisme de apărare complexe pentru a face față acestei răni persistente. Controlul devine un mod de a păstra situațiile într-o ordine rigidă, pentru a evita repetarea trădărilor din trecut. 

Citește și „Strigătul tăcut al copiilor”. Ce cred micuții cu adevărat despre despărțirea părinților lor? Un psiholog răspunde: „O realitate tulburătoare iese la iveală!”

Nedreptate

O educație strânsă, îngrăditoare, poate să fie un catalizator al fricii profunde a copiilor față de nedreptate. Părinții care își imprimă autoritatea cu mâna de fier pot impune cerințe severe, lăsând puțin loc pentru erori, cauzând astfel o povară grea pe umerii copiilor. În fața acestei presiuni, sufletele tinere resimt adesea sentimente de neputință și lipsă de valoare.

Nedreptatea este o rănă ascunsă, dar adâncă, care se hrănește din frustrarea copiilor supuși regulilor stricte și autorității opresive. Cerințele imposibile pot crea o senzație înăbușitoare de neputință, lăsându-i pe copii cu impresia că sunt neadecvați sau nevaloroși. În timp, acest sentiment de a nu putea face niciodată suficient poate să împiedice dezvoltarea încrederii în propria lor valoare.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.