„Indiferent cât de implicată ești ca mamă, NU poți să fii tată!” Daniela Gavankar explică rolul de neînlocuit al tatălui în viața copilului: „Reprezintă relația cu autoritatea, forța și succesul”
Data actualizării:
Data publicării:
În cadrul emisiunii Părinți Prezenți, moderată de Loredana Iriciuc, redactor-șef ParintisiPitici.ro, prof. univ. și psiholog Daniela Gavankar a adus în discuție rolul extrem de important pe care tații îl au în dezvoltarea copiilor, subliniind schimbările semnificative care au avut loc de-a lungul generațiilor.

Daniela Gavankar a menționat că a întâlnit chiar și situații în care întreaga responsabilitate pentru educația copilului a fost asumată de tată – cazuri rare, dar valoroase pentru a înțelege rolul activ al acestuia.

„Tații sunt mult mai implicați astăzi decât erau în trecut în viața copiilor. Am întâlnit cazuri în care - puține, adevărat - educația copilului era în responsabilitatea tatălui și acolo se vede cât de bună treabă face un tată care cu adevărat se ocupă de copil.

Când copilul e al tău, evident că ai toată buna intenție și îți spui în slujba copilului toate resursele tale astfel încât să faci treabă bună, e copilul tău în joc”, a spus experta, accentuând că intenția și responsabilitatea tatălui pentru dezvoltarea armonioasă a copilului sunt fundamentale.

Cu toate acestea, Daniela Gavankar atrage atenția asupra unui obstacol des întâlnit: lipsa de încredere pe care unele mame o manifestă față de tați, subestimând astfel capacitatea acestora de a avea grijă de copiii lor: Mamele uneori n-au încredere în tați, neluând în calcul faptul că copilul e al tatălui, deci n-are cum să dea greș cu copilul, pentru că totuși copilul este al lui, e direct răspunzător pentru buna desfășurare a lucrurilor”

Citește și Un tată prezent, o NEVOIE esențială pentru copii. Daniela Gavankar: „Rolul patern aduce ceva unic, pe care mama nu-l poate înlocui!” / VIDEO

Daniela Gavankar: „Indiferent cât de implicată ești tu ca mamă, tu nu poți să fii tată!” 

Un alt punct sensibil evidențiat de specialistă este absența tatălui din viața copilului. În lipsa unei influențe masculine, copilul poate deveni mai fragil, lipsindu-i acea componentă specifică pe care un tată o poate aduce. 

„Copilul poate să învețe de la mamă orice. Dar, gândiți-vă că sănătos ar fi ca un băiețel să învețe lucrurile bărbătești de la tată - să joace fotbal, să ridice un cort, să taie iarba în curte, să repare bicicleta, să dea cu aspiratorul împreună cu tata”, a explicat Daniela Gavankar, la Părinți Prezenți, o emisiune marca ParintisiPitici.ro.

Tot experta a precizat că această legătură masculină nu poate fi înlocuită de o mamă, oricât de implicată ar fi.

„Sigur, sunt femei care spun `da, eu pot să-l învăț pe copilul meu asta`. Sigur că poți! Noi nu vorbim despre dacă tu, ca mamă, poți sau nu să faci asta. Vorbim despre cât de sănătos ar fi să le facă un tată care să transmită bărbăție, curaj, forță și mai ales modul de a face lucrurile bărbătește.

Pentru că indiferent cât de implicată ești tu ca mamă, tu nu poți să fii tată! a mai subliniat Daniela Gavankar.

SURSA FOTO: freepik.com @kocamir

Daniela Gavankar: „Dacă vrei să ai un copil de succes, un copil care să aibă o masculinitate sănătoasă, el asta o va învăța de la tată”

Fără a încerca să diminueze importanța mamei, Gavankar a explicat că o educație echilibrată necesită un spațiu clar definit și deschis pentru tați.

„Nu se pune problema aici dacă e mai importantă mama sau tata, Doamne ferește, departe de mine gândul de a diminua rolul mamei! Dar, e foarte important să le facem taților loc și spațiu să vină în viața copiilor și mai ales să facem un pic de psihoeducație în sensul ăsta, în care să transmitem taților cât de importanți sunt în viața copiilor și cât de mult îi afectează absența lor pe copii, a precizat experta.

Rolul tatălui în viața unui copil nu se rezumă doar la activități comune, ci și la modelarea relației copilului cu autoritatea, forța și stabilitatea financiară.

Tatăl reprezintă relația cu autoritatea, cu forța, cu puterea, cu banii. Deci, dacă vrei să ai un copil de succes, un copil care să aibă o masculinitate sănătoasă, el asta o va învăța de la tată, a explicat Daniela Gavankar, argumentând că tatăl devine un reper valoros pentru copil în formarea unei personalități echilibrate.

Psihologul atrage atenția asupra unui fenomen tot mai des întâlnit

Totuși, psihologul atrage atenția asupra unui fenomen tot mai des întâlnit: atunci când mamele asumă toate rolurile – atât cele specifice lor, cât și pe cele „bărbătești” – copiii învață, chiar fără să realizeze, că toate responsabilitățile familiale și financiare revin exclusiv femeii.

„Sunt mame care spun: `dar eu pot să-l învăț pe copil toate lucrurile astea`. În momentul în care tu-l înveți toate pe copil, tu le faci pe toate, tu ești extraordinar de implicată, chiar dacă tu îl înveți pe copil foarte multe lucruri, el învață ușor-ușor că toate lucrurile se fac de către femei: femeia crește copilul, femeia face, femeia decide.

La maturitate, în viața acestui băiețel care ajunge să fie adult, el va intra în viață știind că mama face și treburile femeiești și treburile bărbătești și ține casa și are grijă de copii și se duce la serviciu și câștigă bani și... toate lucrurile le face mama. Iar asta nu e sănătos!” atrage atenția Daniela Gavankar.

SURSA FOTO: freepik.com @BillionPhotos

Băieții nu mai au modele masculine

Daniela Gavankar a subliniat că, de-a lungul timpului, multe mame au preluat rolurile tatălui în efortul de a demonstra că pot gestiona totul singure, în timp ce tații, încurajați de această atitudine, au făcut un pas în spate: „A fost o vreme când absența implicării taților a fost ok și pentru noi și pentru ei. Deci, noi mamele, ne-am urcat pe cai mari așa și am decis că facem noi tot și am vrut să arătăm că putem să le facem pe toate și tații au zis `ok, dacă vreți voi, ne dăm la o parte`”.

Din păcate, acest model de parenting a dus la o criză a modelelor masculine, în care băieții, lipsiți de ghidaj patern, au fost nevoiți să caute repere în afara familiei.

„S-a ajuns într-o situație în care băieții nu mai au modele masculine sau sunt nevoiți să își caută modelele în altă parte.

Fiecare băiat își găsește un model!

Din fericire, dacă unii dintre ei caută cu ochii deschiși, pot să găsească într-un profesor, într-un antrenor, într-un instructor. Dar din nefericire, copilul care nu are modele masculine sănătoase în jurul lui și le găsește între prieteni, anturaj, telefon, adicții, false validări. Pentru că nevoia este acolo, nevoia copilului de ghidaj, de a-și arăta masculinitatea, e în el, indiferent dacă tatăl este activ sau nu, mai susține experta.

Un alt aspect important evidențiat de Gavankar este responsabilitatea unică a fiecărui părinte. „E ok să muncești toată ziua, dar dacă ai un copil, tu ești unicul lui tată. Nu poate să își ia altul!a spus ea, subliniind că un copil nu își poate alege un alt tată sau altă mamă, spre deosebire de un profesor sau antrenor, care pot fi înlocuiți dacă nu se potrivesc nevoilor copilului.

Concluzia psihologului este clară: implicarea tatălui în viața copilului este o necesitate și nu poate fi suplinită pe deplin de nicio altă figură sau relație. Tații trebuie să fie prezenți activ în viața copiilor, nu doar prin simpla prezență fizică, ci și prin implicare emoțională, pentru a oferi ghidajul și stabilitatea de care cei mici au nevoie pentru a deveni adulți echilibrați și încrezători.

URMĂRIȚI EMISIUNEA PĂRINȚI PREZENȚI INTEGRAL:

Youtube video image



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.



Autorul articolului: Loredana Iriciuc
Categorie: Recomandari si sfaturi

Articole similare


Cele mai noi articole

Când încep bebelușii să râdă?

Este unul dintre momentele magice ale părinției pe care le-ai așteptat cu...


Top citite
Ce este mai important să-ți înveți copilul decât să spună „mulțumesc”. Psiholog: „Așa trebuie să-ți educi micuțul pentru a trăi mai fericit!” / FOTO: freepik.com @olyakomarova

Ce este mai important să-ți înveți copilul decât să spună „mulțumesc”. Psiholog: „Așa trebuie să-ți educi micuțul pentru a trăi mai fericit!”

O nuvelă scrisă de Fiodor Dostoievski în 1848 a devenit virală pe rețelele sociale și se vinde rapid în librării / FOTO: freepik.com@jannoon028

O nuvelă scrisă de Fiodor Dostoievski în 1848 a devenit virală pe rețelele sociale și se vinde rapid în librării

Bunicii din generația Boomer NU sunt de acord cu parentingul blând: „Copiii devin prea sensibili!”. Argumentele științifice care dovedesc contrariul / FOTO: freepik.com @SkelDry

Bunicii din generația Boomer NU sunt de acord cu parentingul blând: „Copiii devin prea sensibili!”. Argumentele științifice care dovedesc contrariul

Sindromul Savant. Medic psihiatru: „Există trei teorii principale care încearcă să explice originile acestei afecțiuni” / FOTO: freepik.com @Creative Design 788

Sindromul Savant. Medic psihiatru: „Există trei teorii principale care încearcă să explice originile acestei afecțiuni”

pixel