Sindromul Savant. Medic psihiatru: „Există trei teorii principale care încearcă să explice originile acestei afecțiuni”
„Înțărcarea blândă vs. înțărcarea bruscă: Care sunt avantajele și dezavantajele fiecărei metode din punct de vedere emoțional și comportamental? Și, mai ales, cum se simte această diferență în legătura dintre mamă și copil?” a întrebat Loredana Iriciuc.
Conceptul de „înțărcare blândă” a câștigat tot mai multă popularitate în ultimii ani, fiind privit ca o alternativă empatică și respectuoasă.
„Pe vremuri, recomandările erau: `duci copilul două săptămâni la bunici și speri ca la întoarcere să uite și să nu mai ceară sânul`.
Acest termen de înțărcare blândă, care a tot apărut în ultima perioadă, se referă nu neapărat la o anumită cantitate de timp în care copilul să renunțe treptat la sân, ci mai degrabă la partea de înțelegere față de emoțiile copilului, de a-i oferi ceea ce are nevoie, de a-i fi alături în acest proces și a-i conține emoțiile”, explică Mara Popescu la Părinți Prezenți, o emisiune marca ParintisiPitici.ro.
Înțărcarea blândă se bazează pe comunicarea sinceră între mamă și copil. Mama poate explica motivele pentru care are nevoie de o schimbare .
„Înțărcarea blândă poate să fie cea care mama îi comunică copilului faptul că se simte obosită, că are nevoie să se odihnească mai mult noaptea, faptul că are nevoie să meargă la muncă sau să iasă în oraș sau să facă anumite lucruri și singură și atunci să fie perioadele în care să se desprindă de copil”, adaugă experta.
SURSA FOTO: freepik.com @user18526052
Această metodă promovează crearea unui spațiu sigur în care copilul nu se simte abandonat sau respins. Chiar dacă procesul este unul gradual sau, în unele cazuri, mai rapid, important este ca nevoile copilului să fie respectate, iar acesta să beneficieze de sprijin emoțional constant.
„Poate să fie și o înțărcare rapidă în care mama poate că are o intervenție chirurgicală, poate merge la spital să nască un copil sau sunt anumite cazuri în care alăptarea nu mai poate continua, dar blândețea aceasta pentru copil se referă mai degrabă la a-i fi cineva alături, de a-i fi îndeplinite nevoile, de a nu se simți singur, abandonat, respins. Este important să aibă copilul pe cineva alături”, a mai spus Mara Popescu.
De cealaltă parte, înțărcarea bruscă vine cu o serie de riscuri pentru ambele părți.
Mara Popescu subliniază problemele ce pot apărea: „Înțărcarea bruscă vine cu mai multe riscuri, atât pentru copil, cât și pentru mamă, iar eu, ca și consultant în alăptare am primit foarte multe solicitări pentru a rezolva problemele sânilor care sunt asociate unei înțărcări bruște.
Sânii se angorjează, apar canale blocate, mastite și uneori chiar abces, care se tratează chirurgical. Pot să fie niște lucruri destul de dureroase atunci când corpul mamei continuă să producă lapte, dar alăptarea este oprită brusc. Și, atunci, mama stând împreună cu copilul, corpul produce în continuare lapte. Nu i-a spus nimeni corpului mamei: `gata, produ mai puțin că ne oprim`”.
La nivelul copilului, oprirea bruscă a alăptării poate genera efecte emoționale și comportamentale, precum sentimentul de abandon, scăderea încrederii și chiar vinovăție. În plus, beneficiile nutriționale și imunitare oferite de laptele matern încetează brusc, ceea ce poate expune copilul la boli, mai ales dacă este foarte mic.
SURSA FOTO: freepik.com @koldunov
„Apar și riscurile pentru copil privind beneficiile nutriționale, emoționale, imunitare. În momentul în care oprim această alimentare cu toate lucrurile bune pe care copilul le primește, automat apar riscurile.
Riscurile depind de vârsta copilului, când se poate îmbolnăvi mai des, poate să se simtă abandonat dacă nu i se explică exact contextul în care se află. Poate copilul simte că e vina lui și, atunci, și partea emoțională este afectată”, mai subliniază experta.
Un aspect esențial al înțărcării – indiferent de metoda aleasă – este modul în care aceasta influențează relația pe termen lung dintre mamă și copil.
Mara Popescu atrage atenția asupra unui element cheie: „Mi se pare important să ne gândim ce tip de relație ne dorim cu copiii noștri pe termen lung. Adică, nu acum când are 1-2 ani.
Cum vreau eu să am o relație cu copilul meu mai departe?
Vreau să am o relație deschisă în care eu să-i comunic cu adevărat cum mă simt, ce am nevoie, care sunt soluțiile și să găsim împreună ce se potrivește mai bine sau vreau să păcălesc și în același timp să mă aștept ori copilul să-mi ascundă lucruri sau să mă păcălească atunci când crede că nu pot să suport anumite emoții puternice.
Deci, cu cât le spunem adevărul, cu atât toată lumea are de câștigat!”
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.
Pe măsură ce temperaturile...
Au bebelușii amintiri? Da, dar...
Dacă ești părinte care stă pe...
A deveni părinte este o...
Numele „dieta iubirii” poate, prin denumire, să ducă la...