Vezi versiune Desktop
Iată de ce o educație severă în perioadele sensibile poate afecta dezvoltarea creierului copilului
Atingerea unui copil, cum ar fi datul peste mână atunci când urmează să atingă, de exemplu, un ibric fierbinte, poate însemna abuz fizic? În primul rând, intenția părintelui joacă un rol important a atras atenția Alexandra Șerb la Părinți Prezenți, o emisiune marca PărințișiPitici.ro.
„Nu, nu este abuz. Rolul nostru de părinte este să fim protectori. Și dacă asta înseamnă să-l împing, să îi dau peste mână ca să-l protejez, care e intenția mea acolo? Intenția mea e să-l taxez sau să-l protejez? Atunci nu este abuz, pentru că eu pot apoi, având o relație sănătoasă de conectare cu copilul, după ce se întâmplă asta, pot să vorbesc cu el: `uite, m-am speriat foarte tare și am dat peste mânuță ca să nu pățești ceva rău` și pot da coerență evenimentului. Atunci așează în el, într-un mod sănătos, acest lucru, chiar dacă poate l-a durut că i-am dat peste mână. Dar, mai bine să-l doară că i-am dat peste mână, decât să suporte o arsură teribilă sau să dea mașina peste el.
E important să verificăm intenția. Dacă folosim datul peste mână ca să taxăm, da, poate intra la categoria de metodă abuzivă de a-l trata pe copil, pentru că avem la îndemână și alte resurse și alte metode prin care putem să-l învățăm pe copil să nu facă anumite lucruri, fără a-i da peste mână”, a explicat Alexandra Șerb.
Abuzul există de mai multe tipuri, iar Alexandra Șerb le-a explicat în cadrul emisiunii Părinți Prezenți.
„Putem vorbi despre un abuz fizic și aici intră orice acțiune pe care o facem asupra copilului cu scopul de a-l răni, de a-l învăța o lecție, o acțiune forțată și facem abuz de putere, că noi suntem mai mari și mai puternici și acționăm asupra copilului. Orice acțiune intruzivă asupra lui cu scopul de a-l răni în mod intenționat. Aici intră bătaia, loviturile, diverse gesturi pe care noi le putem face ca să se poate numi abuz fizic.
Există abuz emoțional care se referă și se întâmplă atunci când nu validăm emoțiile copilului, când nu vedem lumea lui în interioară, când avem comportamente de genul îl rușinăm, îl amenințăm, îl judecăm, îl punem la colț, facem mișto de el, orice intră în sfera asta.
Mai există abuzul verbal atunci când folosim un limbaj amenințător. Și la categoria asta mai intră și neglijarea, atunci când nu îl protejez pe copil de anumite evenimente, de un anumit conținut video, când le expun la niște realități, la niște factori pentru care el nu este pregătit încă. Și aceasta poate să fie o formă de abuz. Adică dacă îl lăsăm în fața ecranelor să vizioneze conținut pentru care el nu este pregătit. Și aici mă refer la un copil de 5-6 ani care poate viziona materiale 18+, nu vorbim de desene, nu intrăm în sfera de gestionare a ecranelor, dar e vorba de a de a-i expune pe copii la niște realități pentru care ei nu sunt încă pregătiți să le proceseze”, a precizat antrenorul penru părinți.
Impactul traumatizant al abuzurilor poate persista și influența semnificativ dezvoltarea și bunăstarea copiilor pe măsură ce cresc. Alexandra Șerb ne-a oferit o privire asupra consecințelor pe termen lung ale abuzului din copilărie.
„Consecințele pe termen lung sunt multe. Și da, suferă foarte mult copiii. De ce suferă? Pentru că aceste metode sunt înrădăcinate în frică și ce face frică? Atunci când îl pui pe copil să trăiască într-un mediu îmbibat în frică, îi ratăm ocazia de a-l lăsa să exploreze. Da, atunci când mi-e frică, nu-mi vine să mă joc, nu-m vine să mă relaxez, nu-mi vine să explorez, nu-mi vine să să fac lucrurile pe care trebuie să le fac atunci când sunt copil ca să mă dezvolt armonios. Și atunci creierul, stând în această stare de frică, de stres continuu, se activează într-o zonă de avarie și rămâne practic activat în zona aia de hipervigilență. Și el tot timpul scanează mediul să vadă pericolul.
E foarte important ce se întâmplă în noi atunci când părintele devine un pericol pentru noi. Noi avem instinctul de a ne duce către figura de atașament atunci când ne simțim în pericol. Am învățat asta de-a lungul generațiilor și se păstrează în ADN-ul nostru, undeva în spatele creierului, că atunci când sunt în pericol am nevoie de mamă sau de tată sau de bunica, dacă bunica mă îngrijește, să mă protejeze. Dacă bunica, mama, tata devin sursă de pericol, de frică, de teroare, pentru că mă bate, pentru că mă lovește, ce se întâmplă în mine atunci este următorul lucru: creierul primește două comenzi contrare `vreau să mă duc către mama, că mă protejează`, dar realitatea îmi spune că `trebuie să fug de aici, pentru că mama mă bate și îmi provoacă durere și ea e sursa pericolului`. Creierul primește două comenzi contrare pe care nu știe să le gestioneze.
De aceea nu sunt bune aceste metode, pentru că acestea produc fragmentare sinelui, probleme de dezvoltare de personalitate și foarte multe alte consecințe sunt deconectarea de sine. Nu mai avem o relație cu corpul nostru, nu mai putem să ne să fim prezenți în corpul nostru pentru că a fost prea dureros să simțim acea frică. Și atunci creierul a decis deconectarea și ajung la 20 - 30 de ani, nu mai știu de mine, pentru că nu știu să-mi citesc semnele pe care le primesc pentru că am un sistem nervos dereglat. Creierul meu stă tot timpul în avarie și sistemul meu nervos este în permanență în priză în zona de avarie. Practic, eu în viața adultă cu asta asta duc și mă duc în trafic și mă duc în viața de zi cu zi și nu știu de ce explodez și de ce mă irită totul. Eu plec în viață fără a ști cum să mă calmez, fără să știu cum să gestionez emoțiile”, a mai spus Alexandra Șerb.
Urmăriți emisiunea integral:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.
Indiferent dacă este mic sau...
