Vezi versiune Desktop
„Nici talentați, nici genii”: Doi psihologi specializați în abilități înalte demontează mitul
Astăzi, pedeapsa corporală a copiilor este interzisă prin lege în mai multe țări din întreaga lume. În special, cercetările efectuate în 2012 de Ipsos, pentru Salvați Copiii, relevă faptul că 22% dintre mame și tați își plesnesc copiii de câteva ori pe lună, iar dacă trecem de la grupa de vârstă de 3-5 ani la următoarea grupă de vârstă de 6-10 ani procentul crește la 27% .
Efectul imediat al acestui tip de pedeapsă este că majoritatea copiilor, după ce au fost „bătuți” sau „palmuiți”, opresc comportamentul greșit și respectă cererile părinților, dar nu interiorizează regula educațională.
Cercetările arată că pedeapsa fizică a copiilor, chiar dacă este ocazională sau minoră, nu are consecințe pozitive, deoarece copiii pedepsiți fizic întăresc ideea că problemele și conflictele sunt rezolvate prin violență.
Acest model învățat îi însoțește pe măsură ce cresc și determină riscul comportamentului violent atât în copilărie, cât și în adolescență și la vârsta adultă.
În plus, pedeapsa corporală riscă să exacerbeze relația părinte-copil, determinând copilul să-și piardă încrederea în părinte.
Aceasta poate fi însoțită de experiențe de furie și resentimente care, dacă nu sunt exprimate în cuvinte, riscă să genereze comportament agresiv, minciuni, experiențe de anxietate și frică, pierderea încrederii în sine, tulburări depresive, alcoolism sau dependență de droguri.
Atunci când ne gândim la agresivitate, mintea ne fuge spre un termen care implică următorii factori nedreptate, intoleranță, vătămare, abuz. Mă îndoiesc de faptul că, atunci când un părinte utilizează tehnici de disciplinare care includ agresivitate, el identifică acest comportament ca atare.
Probabil, acel părinte refuză sau nu reușește să identifice faptul că „o pălmuță peste fund”, un tras de păr, un ton amenințător, o bruscare atunci când aplică un tratament punitiv, reprezintă, în diverse ambalaje, o vătămare fizică sau emoțională a copilului său. Acest părinte, printr-un gest demonstrativ, exercită putere sau își manifestă frustrarea.
Lovitura aplicată unui copil reprezintă un singur aspect: reacția de frustrare a unui adult, pentru că nu a obținut un rezultat așteptat, pe loc. Noi considerăm că am dat suficientă informație acestui copil, pentru că el să poată aplica cunoștințele însușite.
Neaplicarea acestor cunoștinţe este o sfidare, o răutate sau o incapacitate. Noi, ca părinți, presupunem că micuțul nostru „ne șantajează emoțional” sau „ne manipulează”, a vrut intenționat să ne facă rău, să ne facă de rușine, să ne supere. Exclus.
Copilul nu își începe ziua cu scopul de a irita părintele, iar pe durata acestei zile, copilul nu încearcă să își irite părintele.
Copilul nu are pur și simplu capacitatea de a face totul bine în orice moment, uneori acesta greșește, nu identifică corect situația sau maniera de reacție sau poate, pur și simplu, este supărat, nervos, indiferent, plictisit ori încearcă să reacționeze diferit.
Folosirea pedepselor fizice nu este doar condamnabilă din punct de vedere etic și moral, ci și contraproductivă comparativ cu efectele pe care ai dori să le obții.
Amenințările, palmele și strigătele sunt reacții impulsive la o situație stresantă din partea părintelui, care pierde din vedere obiectivele unei relații bazate pe afecțiune și sentimentul de a fi un punct de referință și ancora de protecție pentru copil.
Dacă copilul greșește, este necesar să înțelegem împreună cu el motivația de bază și să identificăm posibile soluții alternative.
De exemplu, dacă aduce rezultate proaste la școală, este inutil să-l batjocorești cu fraze de genul „Nu ești bun de nimic! Ești bătut în cap!”. Sunt atacuri care nu lasă nicio posibilitate de replică și care nu dau copilului sentimentul greșelii sale.
A cere copilului o schimbare de comportament este modalitatea corectă de a obține mesajul educațional, care în cazul pedepselor fizice ajunge să fie dat deoparte.
Limbajul și atitudinea pe care o adoptăm trebuie să ajute copilul să-și dezvolte abilitățile empatice: a te pune în pielea celuilalt este o abilitate care se dezvoltă devreme la copii și pe care noi adulții trebuie să o susținem.
De exemplu, dacă copilul nostru lovește un alt copil, este doar aparent util să-i spunem „nu trebuie făcut”, pentru că în viață se va afla adesea în situații conflictuale. Deci, pe lângă regulă, trebuie să-l ajutăm pe copil să negocieze rezolvarea conflictului.
Pentru a face acest lucru trebuie să ne uităm la valoarea prețioasă a educației emoționale chiar înainte de educația comportamentală.
Aceasta înseamnă folosirea unui lexic format din emoții: „Îmi imaginez că ești foarte supărat, dar s-ar putea întâmpla ca un alt copil să joace același joc pe care ți-ai dori. Cum crezi că se simte copilul acum că l-ai lovit? Cum te-ai simți? M-aș simți foarte trist.”
Nu doar un copil se simte inconfortabil și speriat în momentul în care este agresat. Nici adulții nu se simt confortabil, atunci când sunt dominați prin forță.
Cum ar fi ca la locul de muncă, în loc de penalizări, să fiți admonestați, să se strige, să fiți loviți, iar în același timp să nu existe parametri clari ai obligațiilor voastre.
Ca părinți, este extrem de important să înțelegem că datoria noastră nu este de a impune, ci de a explica și de a trasa acești parametri, într-o manieră în care copiii noștri să își însușească capacitatea de a îi respecta singuri.
Pentru a putea avea încredere în deciziile proprii, este important ca acestui copil să nu îi fie frică. Cultivați în copiii voștri curaj, nu frică.
Înțelegeți faptul că respectul, la orice vârstă se menține pe termen lung, doar atunci când este câștigat, nu atunci când este impus.
Nu dresa copilul, ci educă-l, ajută-l să învețe, să crească, să se dezvolte.
Publicitate
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.
Potrivit unui sondaj, unul din...
