Vezi versiune Desktop
„Îmi venea să-l bat, dar mi-a trecut prin cap o idee!” O mămică povestește o situație frecventă a părinților: „Îmi este frică de mine!” / EXCLUSIV
O idee interesantă a venit de la o cititoare ParintisiPitici.ro.
„Familia și prietenii mei m-au descris întotdeauna ca fiind o persoană răbdătoare. Cu toate acestea, în ultima vreme, am atins un punct în care simt că răbdarea mea este pe cale să cedeze. După aproape o săptămână de lipsă de somn, datorată preferinței bebelușului meu de a dormi doar lângă mine, mă simt epuizată și lipsită de resurse. Încerc să găsesc soluții, însă fiecare încercare pare să ducă la mai multă agitație. În plus, atunci când reușește să adoarmă, mișcările sale mă trezesc constant, lăsându-mă într-o stare de oboseală profundă.
Momentul critic care m-a făcut să răbufnesc în plâns a fost când, într-un moment de disperare, am fost aproape să îmi lovesc copilul. Eram epuizată, cu o durere de cap intensă și frustrată de lipsa de somn. A fost un moment de slăbiciune și furie care m-a surprins și sper din tot sufletul să nu se mai repete. Îmi este frică de mine și de această reacție, iar gândul că am fost pe punctul de a-mi lovi propriul copil mă înspăimântă.
Însă, în momentul în care am vrut să-l bat, mi-a trecut prin cap o idee: mi-am spus cu voce tare un fel de `motto` care să mă ancoreze în realitate și pe care-l repet de ceva timp: `nu mi-aș răni copilul`, `nu mi-aș răni copilul`, `nu mi-aș răni copilul`, `nu mi-aș răni copilul`, `nu mi-aș răni copilul`... Chiar dacă pare un simplu gând, acest exercițiu poate îi ajută pe părinți!”, ne-a scris Larisa P.
SURSA FOTO: freepik.com @namii9
În agitația vieții cotidiene, presiunile constante par să ne înconjoare: întâlniri la care întârziem, grijile financiare sau pur și simplu am uitat lucruri esențiale. Și în mijlocul acestui vârtej de stres, apare copilul nostru, pierzându-și pantoful, aducându-și aminte brusc de sarcini școlare urgente sau declanșând un război deschis cu frățiorul său. Iar noi, în aceste momente, ne simțim pe punctul de a exploda.
În momentele de liniște, recunoaștem că gestionăm mult mai eficient provocările părintești atunci când suntem calmi. Totuși, în furia noastră, simțim o justificare pentru a ne exterioriza această stare. Cum poate fi copilul atât de neresponsabil, necugetat sau chiar răutăcios?
Cu toate acestea, ceea ce nu realizăm este că comportamentul copilului nu este declanșatorul răspunsului nostru furios. Observăm un gest al copilului nostru și tragem concluzii rapide care declanșează o avalanșă de gânduri autodepreciative și emoții intense. Astfel, în loc să gestionăm cu înțelepciune situația, răspundem cu furie. Întregul proces se desfășoară în doar câteva secunde.
Desigur, copiii noștri pot să ne pună nervii la încercare, dar ei nu sunt cei care provoacă răspunsurile noastre. Răspunsurile furioase izvorăsc din propria noastră copilărie, din rănile nerezolvate care ies la suprafață în momentele tensionate. Adesea, pierdem claritatea gândirii și ne comportăm asemenea copiilor, cedând propriei noastre furii.
Este important să înțelegem că aceasta este o reacție umană normală. Intrăm în relația părinte-copil cu propriile noastre răni și copiii noștri pot aduce aceste răni la suprafață. În acele momente în care suntem puși la încercare, responsabilitatea noastră este să depășim aceste obstacole și să gestionăm cu maturitate situațiile tensionate.
SURSA FOTO: freepik.com @ufabizphoto
De ce simțim adesea că ne pierdem răbdarea în relația cu copiii noștri? Această întrebare fundamentală aduce în prim plan complexitatea legăturii dintre părinți și copii, o relație care, în mod paradoxal, poate aduce la suprafață cele mai intense și sensibile emoții.
Interacțiunile dintre părinți și copii pot crea un teren fertil pentru iritații și neînțelegeri, chiar și în cazul adulților. Chiar și atunci când devenim adulți, suntem adesea supuși unor reacții iraționale în fața propriilor părinți. Cine ar putea să te scoată din sărite și să te determine să te comporți ca un copil mai bine decât mama sau tatăl tău?
Psihologii recunosc existența „modelelor repetate”, un fenomen în care copiii noștri reușesc să atingă corzi sensibile și să stârnească emoții puternice din propriile noastre experiențe de copilărie. Ne confruntăm inconștient cu trecutul, reacționând la stimuli care ating frici și furii profund înrădăcinate în psihicul nostru. Îngroparea acestor amintiri dureroase poate fi o provocare deosebită, dar conștientizarea acestui fenomen reprezintă un prim pas în gestionarea furiei.
Este important să înțelegem că, pe lângă provocările personale, furia părinților poate avea consecințe negative asupra copiilor. Exprimarea irațională a furiei poate influența negativ dezvoltarea lor emoțională și comportamentală. Astfel, înțelegerea acestor mecanisme complexe nu numai că ne ajută să ne controlăm propriile reacții, ci și să protejăm binele-înțelesul echilibrului emoțional al copiilor noștri.
SURSA FOTO: freepik.com @dikushin
Efectul furiei părinților poate fi devastator, asemănător cu imaginea unei explozii care zguduie temelia încrederii și siguranței. Pentru a înțelege cu adevărat impactul, încercați să vă imaginați ce ar însemna să fiți ținta furiei cuiva de trei ori mai mare decât voi, cineva de la care vă provine hrana, adăpostul, siguranța și încrederea în sine. Acum, adăugați la aceasta faptul că acea persoană este sursa voastră principală de informații despre lume și că nu aveți alternative. Această experiență este puțin probabil să vă ofere o perspectivă înțelegătoare, dar poate oferi o sugestie a ceea ce resimte copilul tău atunci când simte furia ta.
Cu toate că este natural să ne simțim frustrați sau iritați față de copiii noștri, provocarea apare în capacitatea noastră de a gestiona această furie. Furia, în sine, este înfricoșătoare. Când este direcționată verbal sau printr-un comportament abuziv, cuvintele au un impact deosebit de nociv, mai ales atunci când copiii depind de părinți pentru stabilirea identității lor.
Impactul nu se oprește aici. Cercetările au arătat că violența fizică are consecințe semnificative pe termen lung, afectând inteligența, relațiile și creșterea probabilității de abuz de substanțe în viața adultă a copiilor.
Dacă observi că furia ta nu pare să provoace teama la copilul tău, este posibil să fi fost martor la prea multe astfel de episoade și să-și fi dezvoltat apărarea împotriva furiei și, implicit, împotriva ta. Acest lucru poate determina o scădere a motivației de a se comporta bine pentru a-ți câștiga plăcerea, precum și o vulnerabilitate crescută la influențele negative din grupul său de prieteni. Indiferent dacă aceasta este evidentă sau nu, furia noastră rămâne, în cel mai bun caz, un factor de teroare pentru copiii noștri.
SURSA FOTO: freepik.com @Halinskyi Maksym
În tumultul vieții de părinte, există momente în care furia se strecoară în mintea noastră, iar copilul nostru pare să devină un adversar. Acest impuls natural de „luptă sau fugi” declanșează o reacție viscerală în corpul nostru, cu hormoni și neurotransmițători care își fac prezența simțită, tensionându-ne mușchii și accelerându-ne pulsul și respirația. În aceste momente, este dificil să rămânem liniștiți, dar înțelegem cu toții că a ne exterioriza furia asupra copiilor noștri nu este soluția.
Cheia în gestionarea furiei este să nu acționăm în momentul în care simțim furia. Deși impulsul de a educa pe loc poate părea urgent, mânia este cea care vorbește în locul nostru. Este important să ne amintim că rareori este vorba de o urgență reală. Educația și lecțiile pot fi oferite ulterior, fără a recurge la violență sau la cuvinte dure.
Angajamentul de a nu lovi, înjura sau insulta copilul în momentele de furie este esențial. Dacă simți nevoia să țipi, găsește un loc privat unde să te descarci, departe de urechile copilului. Evită cuvintele dure, deoarece acestea pot amplifica tensiunea.
Copiii învață din exemplul nostru, așa că găsirea unor modalități constructive de a gestiona mânia le oferă un dublu dar: nu doar că nu îi rănești, ci le oferi și un model sănătos. Copiii observă modul în care facem față frustrărilor și reacționează conform acestui model.
Decizia de a fi un exemplu pozitiv pentru copilul tău în gestionarea responsabilă a furiei va influența modul în care ei învață să gestioneze conflictele în propriile vieți. Este o oportunitate de a le arăta că, deși este normal să simți furie, modul în care o gestionăm este o parte esențială a creșterii și maturizării.
Publicitate
Dragi părinți, vă invităm să împărtășiți poveștile minunate și pline de viață ale copiilor voștri. Suntem nerăbdători să descoperim aventurile, realizările și momentele speciale din viața micuților voștri. Fie că este vorba despre o descoperire incredibilă, o reușită măreață sau o poveste amuzantă care v-a făcut să zâmbiți, vrem să le cunoaștem și să le împărtășim cu ceilalți părinți. Fiecare copil are propria sa personalitate și călătoria sa unică de creștere, iar prin împărtășirea acestor momente, putem inspira și sprijini întreaga comunitate de părinți.
Trimiterea poveștilor este simplă. Accesați pagina noastră de Facebook Parinti si Pitici și trimiteți un mesaj sau pe adresa de e-mail redactia@parintisipitici.ro. Puteți să atașați fotografii sau videoclipuri relevante.
Publicarea poveștilor copiilor voștri pe ParintisiPitici.ro este o modalitate minunată de a celebra și aprecia micile bucurii și realizări ale vieții de părinte. În plus, prin împărtășirea experiențelor voastre, puteți oferi inspirație și sprijin altor părinți care trec prin aceleași provocări și bucurii.
Haideți să creăm o comunitate solidară, în care fiecare părinte se simte conectat și înțeles. Vă așteptăm cu nerăbdare poveștile copiilor voștri, iar împreună vom construi o colecție de amintiri prețioase și pline de dragoste.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.
