Foto: Freepik @narmadaadikari

„Mănâncă, trebuie să crești mare”, „Chiar crezi că lași bucățica aceea acolo?” sunt fraze pe care părinții le repetă adesea copiilor atunci când stau la masă la cină și fac mofturi la mâncarea pregătită cu grijă pentru ei.

O echipă de cercetători de la Universitatea din Illinois Urbana – Champaign a vrut să investigheze dacă copiii sunt capabili să se autoregleze când vine vorba de foame sau dacă chiar au nevoie să fie „hrăniți” cu forța de către părinți.

Studiul a relevat că foamea și sațietatea la copii depind adesea de emoțiile lor și de relația pe care părinții le permit să o construiască cu mâncarea.

Studiul

Cercetarea, publicată în revista științifică Social Science & Medicine, provine din stigmatizarea puternică care leagă obezitatea de tendința copiilor de a „mânca prea mult”. În spatele incapacității de a se autoregla în fața unor bucate nu există doar o lipsă de autocontrol, ci și influențe biologice, psihologice și sociale.

„Părinții copiilor care suferă de obezitate tind să-i îndemne pe copii să mănânce mai puțin sau să-i pună pe copii să facă activitate fizică, o recomandare exagerat de simplistă care îl face pe copil să creadă că doar voința lui îi permite să abordeze pozitiv sau negativ mâncarea”, a explicat. Dr. Sehyun Ju, unul dintre principalii autori ai cercetării.

Foto: Freepik @freepik

Savanții s-au concentrat pe două abilități pe care copiii le dobândesc în mod înnăscut din primele zile de viață, cea de autoreglare generală (GSR) și cea legată în mod specific de alimentație (ASR).

Micuții încep să dezvolte încă din stadiul embrionar capacitatea de a-și gestiona impulsurile, inclusiv instinctul de foame, iar în jurul vârstei de 3 ani această capacitate se rafinează. Corpul lor le transmite semnale de sațietate sau foame, în funcție de energia pe care o au sau nu în corpul lor.

După această vârstă, însă, potrivit cercetătorilor, dacă copilul învață să-și regleze emoțiile și comportamentul prin educație alimentară, are loc o scădere a capacității copiilor de a-și regla aportul alimentar pe baza foametei.

Pe scurt, copilul nu mai mănâncă când îi este foame și se oprește când este sătul, ci influențat de factori sociali sau situații care îl stresează, începe să mănânce mai mult sau mai puțin.

Apoi, din moment ce fiecare individ este diferit, la unii copii situația devine mai intensă, în timp ce la alții predomină capacitatea de autoreglare.

În centrul foamei se află adesea emoțiile

Ceea ce se întâmplă la nivel biologic este că sațietatea nu este reglată doar de sistemul nervos central, ci și de sistemul neuroendocrin și de biomul intestinal.

Foto: Freepik @freepik

Printre neurotransmițătorii produși de intestin se numără și dopamina și serotonina, care sunt capabile să regleze atât emoțiile și stresul copiilor, cât și pofta de mâncare: motiv pentru care dacă avem un examen foarte dificil stomacul ni se închide sau dacă ne plictisim putem chiar devora un pachet întreg de dulciuri.

Factorii psihologici sunt cruciali atunci când vine vorba de foame sau sațietate la copii și tineri:  organismul răspunde la emoțiile negative prin reducerea poftei de mâncare, stimulând hormoni care îl fac pe copil să se simtă sătul. Un alt mecanism care se activează este cel al recompensei, un copil ar putea învăța încă de mic că dacă plânge și este trist totul se va rezolva cu o felie de tort sau dimpotrivă are o primă abordare cu o farfurie mirositoare, negativă de broccoli și, prin urmare, dezvoltă puțin scepticism față de mâncare.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.