„Sunt bombe cu ceas!” Cele 5 alimente pe care pediatrii nu le-ar da niciodată propriilor copii: „Pot afecta grav sănătatea celor mici”
Data publicării:
Loredana Iriciuc
Autorul articolului: Loredana Iriciuc
Categorie: Alimentatie si nutritie
De la slush-uri colorate până la batoane de cereale, multe dintre gustările și băuturile preferate de copii conțin ingrediente nesănătoase în cantități mari.

Băuturile slush, cu culorile lor vii, sunt de mult timp o gustare populară pentru copii. Totuși, cercetătorii de la University College Dublin au descoperit recent că acestea pot fi mult mai periculoase decât par la prima vedere.

Ei au studiat 21 de cazuri de copii cu vârste între 2 și 7 ani, din Marea Britanie și Irlanda, care au necesitat tratament de urgență după ce au consumat o astfel de băutură. Majoritatea copiilor au leșinat și au prezentat semne de hipoglicemie (zahar scăzut) și aciditate crescută în sânge.

Patru dintre aceștia au avut nevoie de investigații imagistice cerebrale, iar unul a suferit o criză epileptică.

Vinovatul? Un îndulcitor natural numit glicerol, folosit în locul zahărului pentru a preveni solidificarea băuturii și pentru a-i da textura specifică de „slush”.

SURSA FOTO: freepik.com @Demkat

Agenția pentru Standarde Alimentare (FSA) recomandă ca micuții sub 5 ani să evite complet aceste băuturi, iar copiii sub 11 ani să nu consume mai mult de una pe săptămână. Totuși, medicii susțin că slush-urile nu ar trebui oferite copiilor mai mici de 8 ani.

„Nu există transparență în ceea ce privește cantitatea de glicerol folosită în aceste băuturi, este foarte dificil să afli aceste informații”, explică prof. Ellen Crushell, pediatru metabolic și autoarea principală a studiului publicat în Archives of Disease in Childhood, conform telegraph.co.uk.

Glicerolul este adăugat în numeroase produse ultra-procesate pentru a îmbunătăți textura, a păstra umiditatea și a crește dulceața, fără a folosi zahăr în exces.

Se regăsește în cantități mici în alimente comune, precum lipiile tortilla, batoanele de cereale sau glazura pentru torturi.

Deși dozele mici de glicerol sunt considerate sigure, cantitatea dintr-o singură granită poate fi periculoasă pentru copiii mici, putând provoca o intoxicație cu glicerol, avertizează prof. Crushell.

Băuturile colorate sunt doar ultimul exemplu dintr-o listă lungă de alimente considerate aparent sigure pentru copii, dar care, de fapt, pot fi dăunătoare.

Fie din cauza conținutului ridicat de zahăr, a aditivilor din compoziție sau a grăsimilor nesănătoase, iată cinci alimente pe care nutriționiștii și medicii recomandă să nu le ofere copiilor și alternative sănătoase pe care aceștia ar trebui să le consume în schimb.

Slush-uri 

Acestea sunt preparate din gheață, siropuri și îndulcitori și sunt consumate de copii încă din anii ’70. Totuși, pericolele asociate abia acum devin clare. Ingredientul problematic este glicerolul.

Profesorul Crushell explică faptul că „o doză mare de glicerol poate suprasolicita metabolismul copilului. Acesta interferează cu metabolismul glucozei, provocând scăderea nivelului de zahăr din sânge, ceea ce poate duce la hipoglicemie și pierderea cunoștinței”.

În plus, pot apărea greață și dureri de cap. Probabil există mulți copii afectați, chiar dacă nu au avut nevoie de tratament spitalicesc.

Alternativă sănătoasă

Nutriționista Rhiannon Lambert recomandă înlocuirea lor cu smoothie-uri preparate în casă, din fructe întregi precum banane și căpșuni, combinate cu puțin lapte.

„Acestea oferă fibre, vitamine și dulceață naturală, fără riscuri asociate glicerolului sau excesului de zahăr”, spune ea.

Batoane de cereale

La prima vedere, batoanele de cereale par inofensive, dar Diabetes UK atrage atenția că multe dintre ele conțin cantități alarmante de zahăr.

Problema e că sunt promovate ca produse sănătoase, deși includ cereale rafinate, grăsimi nesănătoase și cantități mari de zahăr.

Cerealele rafinate pierd tărâțele și germenii, ceea ce le scade valoarea nutritivă, eliminând fibrele, vitaminele B și fierul. Multe batoane conțin și glicerol, folosit pentru a le menține umede și moi, avertizează Lambert.

Alternativă sănătoasă

Făina de ovăz și cerealele integrale cu conținut scăzut de zahăr sunt alternative bogate în fibre.

„Acestea oferă energie constantă, ajutând la stabilizarea glicemiei și promovând sațietatea, susținând concentrarea pe parcursul zilei”, explică Lambert.

Dulciuri gumate

Copiii adoră dulciurile gumate, însă acestea sunt practic zahăr pur. Potrivit unui studiu din 2020, un copil britanic consumă în medie 208 pungi de dulciuri pe an.

„Consumul frecvent duce la creșteri bruște ale glicemiei, urmate de căderi rapide de energie”, spune Lambert. O dietă bogată în zahăr crește riscul de obezitate infantilă, diabet de tip 2 și probleme dentare.

De asemenea, poate afecta negativ starea de spirit, comportamentul și concentrarea copiilor.

Alternativă sănătoasă

Fructele proaspete sau uscate sunt o alegere mai bună, deoarece conțin zaharuri naturale, vitamine și fibre.

„Acestea reglează eliberarea zahărului în sânge și mențin sațietatea mai mult timp”, recomandă Lambert.

Iaurturi aromate

SURSA FOTO: freepik.com @EyeEm

Iaurturile aromate sunt populare în meniurile copiilor, însă, deși adesea au conținut scăzut de grăsimi, ascund cantități mari de zahăr.

Acest zahăr ascuns contribuie la obezitate infantilă, carii dentare și alte probleme de sănătate. Pentru a primi eticheta „cu conținut scăzut de zahăr”, un produs trebuie să conțină maximum 5 g zahăr la 100 g.

Totuși, un studiu din 2021 arată că aproape două treimi din iaurturile pentru copii oferă peste o treime din aportul zilnic maxim recomandat pentru zaharurile adăugate.

Alternativă sănătoasă

Alege iaurt grecesc simplu și adaugă fructe proaspete sau piure pentru dulceață naturală.

„Iaurtul grecesc este bogat în proteine și probiotice, susținând sănătatea intestinală și menținând sațietatea mai mult timp”, spune Lambert.

Bezele

Deși conțin zahăr, gelatină și sirop de porumb, bezelele rămân o gustare populară, consumate direct sau la focul de tabără, între biscuiți cu ciocolată.

Zahărul este principalul vinovat aici.

„Bezelele sunt aproape 100% zahăr, fără valoare nutritivă. Se lipesc de dinți, favorizând cariile, și eliberează rapid zahăr în sânge, ceea ce duce la scăderi bruște de energie”, explică Lambert.

NHS recomandă copiilor între 4 și 6 ani un consum maxim de 19 g zaharuri libere pe zi, iar patru bezele mari conțin aproximativ 23 g zahăr.

Alternativă sănătoasă

Înlocuiește bezelele cu dulciuri naturale, precum frigărui de fructe sau iaurt înghețat de casă cu fructe.

„Acestea satisfac pofta de dulce și aduc vitamine, minerale, fibre și proteine”, recomandă Lambert.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.


Articole similare

Gustările aparent inofensive care le pot face rău copiilor

Mulți părinți oferă copiilor gustări favorit, aparent...



Cele mai noi articole

Top citite

România riscă un blocaj educațional fără precedent! Ministrul Daniel David: „Dacă nu facem ceva, țara se blochează din toamnă! Dacă vrem o reformă a calității, o avem după ce salvăm sistemul!” / VIDEO

Ministrul Daniel David, mesaj dur despre rezistența la schimbare: „Am impresia că sunt în situația în care încerc să salvez Educația de unii oameni din Educație. Chiar să-i salvez de ei înșiși!”

Daniel David, despre necesitatea de a face ordine în sistem: „Sunt forțat cumva să luăm niște decizii care îi afectează și pe elevi, studenți și profesori” / VIDEO

„Explozie” de cazuri de autism, ADHD și depresie la copii. Dr. Ioana Georgescu explică de ce generația actuală e mai expusă ca oricând / VIDEO

pixel