Traumele copilăriei multiplică de patru ori riscul de depresie

„A suferi unele traume din copilărie, în special abuz sexual sau fizic sau neglijență sau lipsă de îngrijire din partea părinților, poate multiplica riscul de depresie cu patru”, a detaliat medicul în cadrul seminarului „Depresia se naște sau se face?” ce a avut loc recent la Barcelona.

Medicul a adus în atenție faptul că traumele suferite în copilărie au un impact semnificativ asupra sănătății mintale și pot contribui la dezvoltarea depresiei și la creșterea riscului de sinucidere. Această cercetare a evidențiat că persoanele care au experimentat patru sau mai multe traume în copilărie prezintă un risc crescut de manifestare a simptomelor depresive.

Rezultatele studiului arată că orice formă de traumă din copilărie crește riscul de sinucidere la copii, adolescenți și adulți cu o rată de două până la cinci ori mai mare. Acest lucru subliniază importanța recunoașterii și gestionării adecvate a traumelor din copilărie în vederea prevenirii problemelor de sănătate mintală pe termen lung.

Citește și Traumele copilăriei: cauze, simptome și consecințe. Cum le identificăm și ce facem cu ele?

62,5% dintre adulții cu depresie au avut antecedente de traume

SURSA FOTO: freepik.com

În plus, studiul a evidențiat că un procent semnificativ de adulți care suferă de depresie au experimentat traume în copilărie, comparativ cu persoanele sănătoase. Concret, 62,5% dintre adulții cu depresie au avut antecedente de traume, în comparație cu 28,4% dintre cei fără probleme de sănătate mintală. Acest aspect este asociat cu un răspuns mai puțin favorabil la tratamentul antidepresiv și la remisiune, mai ales în cazul celor care au fost supuși abuzurilor înainte de vârsta de 7 ani.

În acest sens, abuzul în copilărie prezice, de asemenea, rezultate mai rele în această boală, inclusiv depresie cu debut mai devreme, risc crescut de depresie recurentă, evoluție mai severă a bolii și cronicitate mai mare. Toate acestea arată că experiențele trăite în copilăria timpurie modulează semnificativ modul de relaționare cu lumea la vârsta adultă.

Din acest motiv, Babot a solicitat ca, din domeniul pediatriei, să se încerce identificarea „cât mai rapidă” a acestor posibile neglijențe și traume ale copilăriei, pentru a încuraja intervențiile psihologice la copii la o vârstă fragedă și ca aceștia să nu ajungă să dezvolte anumite modificări la nivelul circuitelor neuronale care pot influența dezvoltarea depresiei.

Vezi și „Țip la copilul meu”. Ce îi faci de fapt micuțului atunci când strigi la el: Efectele psihologice sunt la fel de nocive ca bătaia

Singurătate nedorită

Singurătatea nedorită, asociată istoric cu persoanele în vârstă și prezentă acum și la populația tânără, este unul dintre principalii factori declanșatori ai depresiei. De fapt, potrivit unui studiu, singurătatea crește de cinci ori șansele de a suferi de depresie, dar este și principalul factor de risc modificabil.

„În studii recente s-a constatat că tocmai cei sub 25 de ani sunt cei care au în prezent cele mai multe sentimente de singurătate nedorită”, a detaliat doctorul, adăugând că principalele cauze sunt „problemele în ceea ce privește accesul la locuință și, de asemenea, din cauza folosirii rețelelor sociale și lipsa interacțiunii sociale în persoană”.

Întrebată despre impactul pandemiei asupra sănătății mintale a tinerilor, aceasta a subliniat că nu mai are nicio influență, deși a recunoscut că munca la distanță a sporit singurătatea nedorită menționată mai sus. „În ultimii trei ani, pandemia a jucat un rol foarte important, dar s-a văzut că în acest ultim an sunt ceilalți factori: de muncă, de relații economice și sociale, care au mult mai multă pondere”.

Conform medicului, identificarea acestei singurătăți în cadrul consultațiilor poate deschide drumul către terapii eficiente, precum cele cognitiv-comportamentale sau către metode mai orientate spre reconstruirea rețelelor sociale afectate de-a lungul anilor. Această abordare reduce semnificativ riscul de a dezvolta depresie și îmbunătățește calitatea vieții persoanelor afectate.

Pentru a o diagnostica, Babot a explicat că de obicei întreabă pacienții despre ce le place să facă în timpul liber, despre gașca de prieteni, relația cu familia și cu ce își petrec timpul liber. „Acolo o poți identifica, pentru că, poate ies la petrecere, dar pur și simplu este o viață mai de noapte care nu îți oferă nici timp liber de calitate, nici relații de calitate”, a avertizat medicul.

SURSA FOTO: freepik.com

„Uneori buna intenție nu funcționează, ci are un efect complet opus”

Tocmai în legătură cu modul în care copilăria influențează dezvoltarea depresiei la vârsta adultă, seminarul a prezentat mărturia lui Antonio Serrano, un pacient diagnosticat cu tulburare bipolară de tip 2. Până să ajungă la acest diagnostic a trecut prin mai multe depresii și chiar printr-o tulburare de alimentație.

Serrano a definit caracterul nomad al copilăriei sale, deoarece profesia părinților l-a determinat să locuiască în toate provinciile spaniole. „Lucrul bun este că am putut trăi în toată Spania. Lucrul rău este că atunci când mi-am făcut prieteni în acele orașe a trebuit să-mi iau rămas bun de la ei și să o iau de la capăt într-un alt oraș, iar asta m-a determinat să port un rucsac de nesiguranțe”, a prezentat pacientul.

La 13 ani, s-a stabilit în cele din urmă la Tarragona. Deși totul indica sosirea stabilității și a liniștii, tocmai în această etapă un comentariu al unui coleg de clasă, care s-a referit la el drept „gras”, s-a alăturat acestui „rucsac” al neîncrederii și a ajuns să declanșeze o tulburare de alimentație. După mai multe depresii și o tentativă de sinucidere, a fost diagnosticat cu tulburare bipolară de tip 2 deja la vârsta adultă, ceea ce a însemnat o întorsătură în viața lui, deoarece a dus la o schimbare a tratamentului său obișnuit.

Din 2016, Serrano este activist în domeniul sănătății mintale și în prezent coordonează asociația Amb Experiència Pròpia, prin care oferă discuții în școli pentru a crește gradul de conștientizare cu privire la această problemă. În opinia sa, comunitatea trebuie să ofere „un spațiu” pacienților, „fără a-i copleși sau a-i infantiliza”. „M-au infantilizat, cu toate intențiile lor bune, dar uneori buna intenție nu funcționează, ci are un efect complet opus”, a spus el. În cele din urmă, a evidențiat prezența „microstigmelor” de sănătate mintală în societate. „Când oamenii cunosc diagnosticul, te privesc diferit, gesticulează diferit, se schimbă tonul vocii, aproape ca și cum vorbesc ca un copil și te întreabă mereu despre același lucru”, a explicat el.

Citește și „Nu mai plânge sau îți dau eu motiv să plângi!” Replici toxice pe care le spun părinții și cât sunt de dăunătoare. Psiholog: „Copilul se simte prins într-o capcană”

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.