Trucuri pentru a-ți face copiii să mănânce legume. Specialiștii îndeamnă spre implicarea celor mici în pregătirea meselor
Data publicării:
Părinții duc lupte strânse în încercarea de a-i convinge pe cei mici să consume legume, acestea fiind foarte importante în procesul de dezvoltare al copiilor. 

Legumele sunt pline de nutrienți necesari mai ales în dezvoltarea copiilor. Însă cei mai mulți dintre părinți se confruntă, zilnic, cu refuzuri din partea copiilor în ceea ce privește consumul de legume. Din acest motiv părinții duc lupte strânse în încercarea de a-i convinge pe copii că e spre binele lor. În acest context, astăzi vă vom prezenta o serie de trucuri expuse de specialiști în domeniu care vin în ajutorul părinților care se confruntă cu astfel de situații.

Belén Núñez Manso este dietetician, dar în același timp și mamă, iar din acest motiv a încercat să găsească cele mai benefice trucuri care să-i determine pe cei mici să mănânce legume.

 

Trucuri pentru ca celor mici să le placă legumele

Astfel, printre trucurile lansate de specialist, în fruntea listei se află exemplul din familie. Copiii fac ceea ce văd în mediul familial: dacă părinții citesc, aceștia vor face la fel, dacă părinții fac sport, aceștia vor avea tendința să copieze stilul părinților și la fel se întâmplă și când vine vorba de mâncare. Dacă părinții obișnuiesc să aibă în alimentația zilnică doar fast-food sau dulciuri, este foarte posibil ca cei mici să fie atrași de astfel de tipuri de alimente.

Un alt truc este cel legat de consecvență. Mai exact, asta înseamnă că părinții ar trebui să pună în farfuriile celor mici zilnic legume și să nu renunțe de la primul refuz. Există studii științifice care arată că pentru ca un bebeluș să accepte o mâncare, trebuie să o încerce de până la 14 ori, iar acest lucru este normal.

 

Copiii trebuie implicați în alegerea legumelor

Tot un truc folositor expus de specialiști este despre implicarea copiilor în alegerea legumelor. Asta înseamnă ca cei mici să fie luați la cumpărături, să planifice mesele împreună cu părinții și să fie lăsați să aleagă legume noi pe care să le încerce. Există studii care asigură că piticii care își ajută părinții să gătească consumă cu 76% mai multe legume, la alegere, decât cei care nu se implică în bucătărie. Asta datorită, în special, dezvoltării emoțiilor pozitive care îi fac să se simtă folositori, pe lângă mândria și independența generate de contribuția la pregătirea hranei pentru întreaga familie.

Un alt sfat este acela ca părinții să pregătească legumele care le plac celor mici. Unii preferă legumele dulci, cum ar fi morcovul, porumbul sau ardeiul gras, pe când alții pot prefera texturile crocante de verdeață cu frunze, castraveți sau țelină.

Un alt truc, care este și des întâlnit de altfel în familiile care au copii mici, este acela ca părinții să-și dezvolte abilitățile creative. Ce înseamnă asta?! Ei bine, sosurile și formele distractive sunt o altă modalitate excelentă de a-ți încuraja copiii să încerce legumele. O prezentare creativă în farfurie îi poate încuraja și pe copii să mănânce legume. Figurine cu legume, creând fețe amuzante cu diferite alimente, oferind diverse legume de diferite culori și forme sau servind mâncare pe tăvi sau farfurii cu personajele animate preferate. Aceste exemple pot face adevărate minuni pentru cei mici.

Bineînțeles, părinții pot să aplice și ideea de a le explica literalmente despre importanța legumelor în dezvoltarea copiilor.

Fructele și legumele sunt o parte esențială a unei diete sănătoase pentru copii

Fructele și legumele sunt o parte esențială a unei diete sănătoase pentru copii. Ele furnizează o gamă largă de vitamine, minerale, fibre și alți nutrienți care sunt esențiali pentru creștere și dezvoltare.

Integrarea unei varietăți bogate de fructe și legume în regimul alimentar al copilului dumneavoastră poate aduce numeroase beneficii pentru sănătate, inclusiv îmbunătățirea digestiei, sprijinirea sistemului imunitar, stimularea funcțiilor cognitive și reducerea riscului de boli cronice.

Încurajarea lor să exploreze gusturi noi și să facă din aceste alimente o parte constantă a dietei contribuie la formarea unor obiceiuri alimentare sănătoase pe termen lung.

Publicitate



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.


parintisipitici Team
Categorie: Alimentatie si nutritie

Articole similare


Cele mai noi articole

Top citite
Nume rare inspirate de iarnă, alegeri îndrăznețe: Prenume cu personalitate, perfect potrivite pentru micuții născuți în acest sezon / FOTO: freepik.com @EyeEm

Nume rare inspirate de iarnă, alegeri îndrăznețe: Prenume cu personalitate, perfect potrivite pentru micuții născuți în acest sezon

Cele trei lucruri pe care copiii bine educați le au în casă, conform experților: „Așa își permit să se dezvolte armonios” / FOTO: freepik.com @volodymyr-t

Cele trei lucruri pe care copiii bine educați le au în casă, conform experților: „Așa își permit să se dezvolte armonios”

10 tehnici de parenting tradițional pe care generația modernă ar trebui să le redescopere: Lecții valoroase din trecut pentru părinți de astăzi / FOTO: freepik.com @EyeEm

10 tehnici de parenting tradițional pe care generația modernă ar trebui să le redescopere: Lecții valoroase din trecut pentru părinți de astăzi

Fraze toxice pe care un părinte nu ar trebui să le spună copilului său conform experților / FOTO: freepik.com @freepik

Fraze toxice pe care un părinte nu ar trebui să le spună copilului său, conform experților

pixel