Părinți Prezenți
Știri
Parenting
Sănătate
Stil de viață
Vârste și etape
Educație
Născuți în diaspora
English
Social
Eveniment
Monden
Metode și tehnici
Invitați și Interviuri
Comportamente și emoții
Bullying
Probleme de sănătate
Alimentație și nutriție
Traumele copilăriei
Horoscop
Rețete pentru întreaga familie
Divertisment
Bebeluși
Preşcolari si Școlari
Adolescenţi
Dezvoltare intelectuală
Recomandări și sfaturi
Voices
Joacă și DIY
Articole
Emisiuni
Dezbateri
Reportaje
Educatie - Pagina 6
Piața meditațiilor depășește oficial 300 de milioane de lei: Peste 12.000 de profesori și-au declarat veniturile. Piața reală ar fi de cel puțin două ori mai mare
Ministrul Daniel David explică „logica” din spatele tăierii burselor olimpicilor: „Îți permiți să-ți dai din acel premiu tu o bursă de merit în fiecare lună”
Expresii interzise între frați! Ce NU ar trebui părinții să permită și cum să îi învețe alternativele la aceste afirmații extrem de dureroase
Cine sunt „mamele triste bej” și ce spun studiile despre efectul acestui stil asupra copiilor: „Există riscul să devină puțin stimulant și chiar deprimant”
„Am antrenat copii de succes care au ajuns la Harvard, Stanford și Princeton”. Un profesor de elită arată cele „4 lucruri pe care părinții lor nu le-au făcut niciodată”
Nicuşor Dan a promulgat primul pachet de măsuri fiscal-bugetare, inclusiv toate modificările în Educație: „Tocmai ce am semnat”
Se comportă (chiar) copiii mai bine la bunici? Părerea unui psiholog specialist: „Deși nu exprimă în cuvinte, cei mici sunt foarte conștienți de asta!”
„NU fiţi părtaş la distrugerea învăţământului românesc!” Apelul urgent al sindicatelor din Educaţie către Nicuşor Dan: „Retrimiteți Parlamentului Legea! Măsurile contra educaţiei să fie stopate”
Ce înseamnă să crești un copil bine? Oana Moraru explică cele „7 etaje” ale „construcției de sine” care decid dacă va fi un adult fericit, puternic și rezilient
Părinții se ridică împotriva reformelor din Educație: „Școala pe care ne-o propuneți DEMOTIVEAZĂ! Ministrul trebuie să aleagă! Nu vom permite ca (și) generația de azi să fie pierdută”
„Un banc adaptat puțului gândirii ministrului Educației”: Prof. Cătălin Osiceanu face haz de necaz după ce Daniel David a spus că profesorii de fizică ar putea preda chimie (și invers)
O medalie de aur, patru de argint și două premii speciale pentru România, la Olimpiada Internațională de Fizică 2025
EXCLUSIV
MIT: „Lasă, că și copilul meu a vorbit târziu!” Psihiatru pediatru Ioana Georgescu avertizează: „Întârzierea limbajului, primul semn al unei tulburări de neurodezvoltare” / VIDEO
Prof. Claudia Chiru, despre scandalul cenzurii din Ministerul Educației: „Ce facem cu inteligența atunci când o avem? Educația NU are nevoie de lideri străluciți care falsifică”
EXCLUSIV
„Am zis că aș mai vrea o bancă!” Ministrul Daniel David explică decizia creșterii numărului de elevi într-o clasă: „Nu facem modificări de dragul de a le face” / VIDEO
Oana Moraru, despre cel mai clar indicator al dificultăților şcolare pe termen lung: „Au nevoie de un «tratament» rapid cel târziu în vacanța de vară către a III-a”
Părinții și bunicii, implorați de psihologi să NU ignore aceste comportamente ale copilului: „Este tentant să spui că e «doar prea mic»”
„Dacă profesorii ar fi pe Insula Iubirii, replicile lor ar suna cam așa...” TikTok-ul savuros care a pus școala într-o lumină complet nouă
„Nemulțumirile sunt imense!” Profesorii anunță un protest „grandios” chiar în prima zi de școală: Hăncescu avertizează că pierderea a 15.000 de posturi înseamnă „dezastru” pentru sistemul de educație
EXCLUSIV
Vacanță cu profesori la pachet! Noul trend al părinților români care se tem de examenele ce urmează în noul an școlar. Vezi prețurile și ce spun specialiștii
Ministrul Educației, despre masteratul didactic: „Semnalele colegilor mi-au atras mai mult atenția”
„Educația greșită” ia multe forme: Indulgența excesivă e doar una dintre ele! Sfatul părinților de copii campioni
Ministerul Educației a publicat rezultatele repartizării la licee! Aproape jumătate dintre absolvenți au intrat la prima opțiune, dar 3.442 încă așteaptă a doua șansă
Așa arată părinții care își cresc copiii cu o atitudine pozitivă și le dezvoltă stima de sine: Lucrurile pe care le fac diferit de ceilalți
EXCLUSIV
„Avem aproape 50% analfabetism funcțional și copiii ies din școală și cred că suntem geto-daci!” Mesajul exploziv al ministrului Daniel David: „E inacceptabil!” / VIDEO
Fără bani în plus, dar cu mai multe ore de predare. CCR susține că noua normă de 20 de ore este constituțională! Vezi motivația care a aprins spiritele
„Cărțile de parenting nu sunt soluția. Sunt, de fapt, parte din problemă!” Avertismentul dur al specialiștilor: „Rezultatul este un adevărat turn Babel psihologic!”
Ce trebuie să facă orice părinte ACUM pentru a preveni răpirea copilului? Cazul Mariei readuce în atenție pericolul real al disparițiilor micuților
Cărți de citit vara pentru copii: lecturi care hrănesc imaginația și bucuria vacanței
Vacanța de vară nu înseamnă...
„Nu este negociabil!” Un expert în parenting, care a lucrat cu sute de copii și părinți, spune lucrul nr. 1 pe care NU ai voie să-l ignori
«
<
2
3
4
5
6
7
8
9
10
>
»