Iancu Guda: Nu le oferi copiilor ajutor și subvenție necondiționată toată viața pentru că devin asistați sociali
Data publicării:
Educația financiară începe acasă, iar părinții sunt primii mentori ai copiilor în ceea ce privește gestionarea banilor.

În contextul economic actual, unde presiunile financiare asupra familiilor sunt în continuă creștere, discuțiile despre buget, economisire și priorități financiare devin din ce în ce mai importante.

Iancu Guda, în cadrul podcastului "Celebru și Părinte", abordează o temă esențială: educația financiară în familie și rolul disciplinat al părinților în a insufla copiilor o mentalitate sănătoasă în raport cu banii.

”Părinții au discuții că se limitează la anumite cheltuieli pentru că au depășit bugetul. Și tot fenomenul ăsta, toată practica asta de disciplină financiară nu e un control, nu ar trebui asociat cu o frustrare sau cu ceva negativ cât timp ai obiective, adică știi de ce faci acele economii. Din dragoste pentru familie.

Și atunci spui: Tragem împreună la aceeași căruță toți. Și mami și tati și copii. Și nu mai avem bani de haine pentru că trebuie să economisim pentru viitorul vostru ca să aveți bani de educație.

Dar ce facem atunci cân copiii ajung la 14-18 ani și merg la școală și acolo îi văd pe colegi cu haine scumpe, cu tot felul de fitze, noi ce facem? Cum gestionăm acele situații?

 Dacă se pun bazele celor șapte ani de acasă și ei sunt obișnuiți cu această mentalitate de disciplină care de fapt înseamnă libertate.

Unii zic: vreau să îmi trăiesc viața, să cheltui, să arunc banii pe orice. Că asta e libertate și simt că trăiesc și mă bucur de prezent.

De fapt ei sunt prizonierii emoțiilor și cheltuielor din impuls. Disciplina înseamnă libertate. De ce? Pentru că având disciplină tu economisești ca să îți atingi obiectivele financiare și asta înseamnă de fapt că trăiești cu scop, cu sens.

3. Foto: Free... (iancu-guda-nu-le-oferi-copiilor-ajutor-si-subventie-neconditionata-toata-viata-pentru-ca-devin-asistati-sociali--1_67213200.jpg)

Foto: Freepik @proostoleh

Părinții sunt cei care trebuie să stabilească aceste limite, să le spună copiilor că banii noștri nu sunt banii voștri.

Că avem responsabilitatea să vă educăm, să fim acolo necondiționat, dar voi vă veți realiza un rost în viață pe muncă și pe cont propriu și că noi nu putem decât să vă oferim educația, că aia nu poate să le ia nimeni niciodată.

Poți să le oferi prezență, iubire, prietenie, sprijin necondiționat, dar nu ajutor și subvenție necondiționată toată viața pentru că devin asistați sociali și trebuie să realizeze lucrurile astea de mici, prin însuși faptul că ceea ce își doresc ei la 5 ani nu își pot procura. Câți bani ai în bocanul de dorințe? Ia să vedem, e o nevoie sau e o dorință?”, a spus Iancu Guda în cadrul podcastului Celebru și Părinte.

Disciplina financiară este o formă de libertate

Disciplina financiară nu este o povară, ci o formă de libertate și responsabilitate care oferă stabilitate pe termen lung.

Prin educația financiară timpurie și prin stabilirea unor limite clare, părinții pot crea o fundație solidă pentru viitorul copiilor lor. În final, scopul este de a crește copii independenți, responsabili și capabili să își gestioneze propria viață financiară cu înțelepciune și discernământ.

Acest tip de educație oferă copiilor o viziune realistă asupra banilor, le oferă control și le permite să își stabilească propriile obiective, astfel încât să poată trăi o viață cu sens și scop.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.



Autorul articolului: Elena Didila
Categorie: Comportamente si Emotii

Articole similare


Cele mai noi articole

Top citite
Efectul Mozart, dezmințit de mai multe studii! Cercetători: „Nu trebuie să ne așteptăm ca simpla ascultare a muzicii să ne facă copiii mai deștepți!” / FOTO: freepik.com @kegfire5

Efectul Mozart, dezmințit de mai multe studii! Cercetători: „Nu trebuie să ne așteptăm ca simpla ascultare a muzicii să ne facă copiii mai deștepți!”

Foto: Freepik @proostoleh

Vârsta la care se poate identifica ce talent are un copil

Copii machiavelici. Studiu internațional revoluționar despre cum această atitudine începe să se formeze încă din școala primară: „Unii dintre ei au un deficit neurologic” / FOTO: freepik.com @yakobchuk

Copii machiavelici. Studiu internațional revoluționar despre cum această atitudine începe să se formeze încă din școala primară: „Unii dintre ei au un deficit neurologic”

Copii cărora nu le pasă de pedepse cum funcționează „indiferența învățată” / FOTO: freepik.com@freepik

Copii cărora nu le pasă de pedepse: cum funcționează „indiferența învățată”

pixel